x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Reacția DURĂ a lui Tudorel Toader, după ce președintele României i-a cerut demisia

Reacția DURĂ a lui Tudorel Toader, după ce președintele României i-a cerut demisia

19 Oct 2018   •   17:04
Reacția DURĂ a lui Tudorel Toader, după ce președintele României i-a cerut demisia
Sursa foto: Lucian Alecu

Ministrul Justiției, Tudorel Toader, a avut o primă reacție, după ce președintele României, Klaus Iohannis, i-a cerut demisia din fruntea ministerului. 

"Preşedintele ştie sau ar trebui să ştie cine a iniţiat şi promovat modificările la cele două Coduri. Dacă ştie şi vorbeşte astfel, este grav. Dacă nu ştie, este şi mai grav. Să distingem discursul politic, electoral, de discursul strict juridic", a declarat Tudorel Toader la scurt timp după ce pe siteul Administraţiei prezidenţiale a apărut un comunicat în care i se sugerează să demisioneze. 

Cererea președintelui vine după apariția raportului Comisiei de la Veneția pe tema modificărilor aduse legilor Justiției.  Astfel, Iohannis îl acuză pe Toader că a introdus în modificări și prevederi contrare celor recomandate de Comisie.

„Într-o lume normală, este inadmisibil ca Președintele Republicii să aștepte demisia Ministrului Justiției pentru proiecte de acte normative care nu au fost inițiate, elaborate sau promovate de către Ministerul Justiției - mă refer la modificările aduse Codului penal și Codului de procedura penală!

Rămâne valabil ceea ce afirmăm și în cursul zilei de ieri - este preferabil că întâi să ne documentăm apoi să vorbim”, a scris Tudorel Toader, pe pagina sa de Facebook

×
Subiecte în articol: Tudorel Toader