x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Reacția lui Cioloș la știrea conform căreia ar fi copilul nelegitim al lui Soros

Reacția lui Cioloș la știrea conform căreia ar fi copilul nelegitim al lui Soros

07 Dec 2016   •   10:54
Reacția lui Cioloș la știrea conform căreia ar fi copilul nelegitim al lui Soros

Premierul Dacian Cioloş a afirmat miercuri că informaţia apărută mai ales în spaţiul virtual că ar fi fiul nelegitim al miliardarului George Soros e "o glumă care miroase a prostie crasă" a celor care au impresia că îi pot prosti pe oameni. 

Întrebat la Digi FM cum vede faptul că i-a fost inventat un tată, Cioloş a replicat: "Am văzut şi eu chestiunea şi am trecut de la stări multiple, să spun aşa...Dar, până la urmă mi-am spus că, aşa cum îl cunosc eu pe român, e suficient de inteligent şi suficient cu simţul umorului să guste gluma asta care miroase a prostie crasă din partea celor care au impresia că pot să prostească pe oameni cu aberaţii din astea. Poate că, dacă nu scoteau chestia asta cu tatăl, cred că ar mai fi crezut unii, alţii că cine ştie ce relaţii am cu domnul ăsta pe care nu l-am întâlnit niciodată. Eu - spre deosebire de alţi predecesori de-ai mei care s-au fotografiat cu domnul respectiv - nu l-am întâlnit niciodată, dar în sfârşit... O să le las moştenire miliardele respective dacă ei reuşesc să dovedească asta, o să le las moştenire lor să-şi finanţeze politicile aşa cum le înţeleg ei, cei care promovează lucruri din astea". 

Cioloş a explicat, totodată, că prenumele Dacian a fost ales de tatăl său căruia i-a mulţumit totdeauna pentru această alegere. 

"Dacian... ar fi trebuit să îl întrebaţi pe taică-miu care, din păcate, nu mai e printre noi, pentru că el a luat decizia asta, dar i-am mulţumit totdeauna pentru că m-a pus în rezonanţă cu rădăcina spiritului românesc care e acolo, în Dacia", a mai afirmat premierul. AGERPRES

×
Subiecte în articol: dacian ciolos george soros