x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Refuz - PSD nu "izoleaza" PD

Refuz - PSD nu "izoleaza" PD

de Lavinia Dimancea    |    23 Aug 2006   •   00:00

PSD nu doreste sa se alature PC in demersul de izolare a PD atat timp cat conservatorii sunt parteneri de guvernare cu democratii. Liderul PSD, Mircea Geoana, a declarat ieri, dupa sedinta Biroului Permanent National (BPN), ca social-democratii vor discuta cu reprezentantii PC propunerea acestora de izolare a PD atunci cand acestia isi vor clarifica situatia. "Atata vreme cat raman la guvernare nu ni se pare firesc sa intram intr-un dialog cu cei care gireaza si garanteaza prezenta acestei aliante portocalii la guvernare", a spus liderul PSD. Pe de alta parte, Geoana a anuntat decizia BPN de a-i exclude din PSD pe acei membri ai partidului care vor fi dovediti de CNSAS ca au colaborat cu Securitatea.

"RAZBOIALA". Geoana nu a vrut sa spuna daca este de acord cu propunerea de eliminare a sintagmei "securitatea ca politie politica", sustinand ca se indoieste de "sinceritatea" acesteia si ca legea nu ar trebui sa condamne "in bloc" categorii intregi de persoane. Liderul PSD l-a acuzat pe presedintele Basescu ca sta in spatele dosariadei, spunand ca este o incercare a acestuia de "a masca plecarea rusinoasa din tara a lui Hayssam", dar si "o razboiala politica interna". (Lavinia Dimancea)

×
Subiecte în articol: politic psd