x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Renumărarea voturilor nule: 872 - Traian Băsescu, 799 - MIrcea Geoană

Renumărarea voturilor nule: 872 - Traian Băsescu, 799 - MIrcea Geoană

13 Dec 2009   •   00:00

Membrii Biroului Electoral Central, care au reluat, duminică, verificarea şi renumărarea voturilor declarate nule, au numărat, după reexaminarea buletinelor primite de la 31 de circumscripţii, 872 de voturi valabil exprimate pentru Traian Băsescu şi 799 pentru Mircea Geoană, susţin surse oficiale.



În total, numărul voturilor declarate nule la al doilea tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale a fost de 138.476 voturi. Până la momentul transmiterii acestei ştiri, la BEC au sosit buletinele de vot declarate nule din toate cele 42 de judeţe, fiind aşteptate în continuare buletinele de la Biroul electoral pentru străinătate.

Membrii Biroului Electoral Central (BEC) au reluat în această dimineaţă, la ora 8.00, verificarea şi renumărarea voturilor nule. Ei opriseră activitatea sâmbătă din cauza oboselii. Curtea Constituţională a solicitat BEC ca reexaminarea buletinelor de vot nule şi renumărarea acestora să se facă până luni la ora 15,00.

Cei 17 membri ai BEC au întrerupt, sâmbătă, verificarea şi renumărarea voturilor nule, din cauza oboselii, dat fiind că au lucrat pe tot parcursul nopţii anterioare.

Verificarea şi renumărarea buletinelor de vot declarate nule se face la sediul BEC, în Bucureşti, începând de vineri seară. Decizia a fost adoptată vineri după-amiază de membrii BEC, după ce Biroul a primit precizări din partea Curţii Constituţionale. Curtea a arătat că este de competenţa BEC să stabilească modul în care se organizează renumărarea buletinelor de vot declarate nule.

Curtea Constituţională a solicitat Biroului Electoral Central ca reexaminarea buletinelor de vot nule şi renumărarea acestora să se facă până luni, la ora 15.00. Anunţul oficial, notează Mediafax, din partea BEC privind rezultatul renumărării va fi făcut în momentul finalizării operaţiunii şi nu vor fi prezentate date parţiale.

Conform procesului verbal al BEC privind rezultatul pentru alegerea preşedintelui României, numărul voturilor nule la al doilea tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale este de 138.476 voturi, iar diferenţa de voturi între Traian Băsescu şi Mircea Geoană este de 70.040 voturi. PSD a depus, marţi, la Curtea Constituţională, o cerere de anulare a turului al doilea al alegerilor prezidenţiale şi de repetare a scrutinului.

×
Subiecte în articol: alegeri 2009