x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Replica CSM - Băsescu, acuzat de dezinformare

Replica CSM - Băsescu, acuzat de dezinformare

de Violeta Fotache    |    09 Feb 2008   •   00:00

S-au dus vremurile când declaraţiile prezidenţiale la adresa magistraţilor erau ignorate, în planul public judecătorii şi procurorii necomentându-le. Iată că declaraţia făcută joi de şeful statului Traian Băsescu cu privire la  magistraţii care ar fi colaborat cu Securitatea, într-un procent de 25 la sută, a generat reacţia şefului Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) Lidia Bărbulescu, aflată la bilanţul Curţii de Apel Cluj.



S-au dus vremurile când declaraţiile prezidenţiale la adresa magistraţilor erau ignorate, în planul public judecătorii şi procurorii necomentându-le. Iată că declaraţia făcută joi de şeful statului Traian Băsescu cu privire la  magistraţii care ar fi colaborat cu Securitatea, într-un procent de 25 la sută, a generat reacţia şefului Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) Lidia Bărbulescu, aflată la bilanţul Curţii de Apel Cluj.

Reprezentantul magistraţilor s-a declarat surprins de declaraţia preşedintelui, care cita din Germina Nagâţ, şi a spus că şeful statului, ca "un inginer cum este" ar fi trebuit să calculeze mai bine procentul. "Declaraţia aduce o pată deosebită asupra judecătorilor şi procurorilor. În raport cu verificările CNSAS, făcute în 2006-2007, au fost verificaţi 3.512 judecători şi procurori, iar dintre 118 cazuri unde existau suspiciuni, doar în 25 a fost vorba de poliţie politică", a spus Bărbulescu. Şeful CSM a subliniat că afirmaţia preşedintelui este "fără aprofundare", de natură să facă "şi mai mult rău sistemului".


Procentul avansat de Traian Băsescu nu este real, pentru că trebuia raportat la numărut total de dosare verificate. Printr-un comunicat de presă, CSM "dezavuează" afirmaţia prezidenţială şi a reprezentantei CNSAS, "deoarece discreditează sistemul judiciar şi au caracter de dezinformare a opiniei publice". CSM afirmă că doar un procent de 0,71% din magistraţii verificaţi au colaborat cu organele de securitate, ca poliţie politică. La rândul său, Claudiu Secaşiu, membru în Colegiul CNSAS, a declarat că şefa Direcţiei de investigaţii a instituţiei, Germina Nagâţ, s-a referit, la BBC, la un număr de dosare, nu la un procent din totalul magistraţilor şi, în consecinţă, Traian Băsescu a preluat o infomaţie eronată.




COMUNICAT
08 februarie 2008
Consiliul Superior al Magistraturii dezavuează afirmaţiile potrivit cărora „25% din magistraţi au făcut poliţie politică”, deoarece discreditează sistemul judiciar şi au caracter de dezinformare a opiniei publice.
Nici raportat la afirmaţia reprezentantei CNSAS, potrivit căreia au fost verificaţi 3512 magistraţi,  din care în 118 cazuri s-au administrat probe de colaborare cu securitatea şi în 25 de cazuri s-au pronunţat decizii de  colaborare cu organele de securitate, ca poliţie politică, rezultatul procentual făcut public de Preşedintele României, domnul Traian Băsescu, nu este cel real.
 Procentul trebuie raportat la numărul magistraţilor verificaţi,astfel cum a declarat şi doamna judecător Lidia Bărbulescu, preşedinte al CSM, la conferinţa de presă de azi de la Curtea de apel Cluj-Napoca.
Aceasta înseamnă că numai un procent de 0,71% din magistraţii verificaţi au colaborat cu  organele de securitate, ca poliţie politică.

Din datele comunicate oficial de CNSAS către Consiliul Superior al Magistraturii rezultă următoarele:
Procentul magistraţilor care au decizie definitivă de colaborare cu organele de securitate, ca poliţie politică trebuie raportat la numărul magistraţilor verificaţi de CNSAS. Doar 0,087% din magistraţii verificaţi de CNSAS au decizie definitivă, de colaborare cu organele de securitate, ca poliţie politică, conform deciziilor comunicate de CNSAS către Consiliul Superior al Magistraturii.
Până la sfârşitul anului 2007 CNSAS a transmis CSM doar 1145 de decizii.
În 7 octombrie 2005 Consiliul Superior al Magistraturii a cerut CNSAS verificarea apartenenţei sau neapartenenţei ca agent sau colaborator al organelor de securitate, ca poliţie politică pentru 6138 de magistraţi aflaţi în funcţie la momentul solicitării.
Procentual, rezultă că 18,65% din magistraţi au fost verificaţi de CNSAS, conform datelor comunicate oficial către Consiliul Superior al Magistraturii.
Din totalul de 1145 de decizii comunicate Consiliului Superior al Magistraturii în numai 3 decizii (2 judecători şi 1 procuror) s-a reţinut colaborarea cu organele de securitate, ca poliţie politică. Din totalul de 3 decizii în care s-a reţinut colaborarea cu organele de securitate, ca poliţie politică, o singură decizie este definitivă.
Din totalul deciziilor comunicate de CNSAS: 872 decizii privesc pe judecători şi magistraţi asistenţi, 262 decizii privesc pe procurori şi 11 decizii privesc pe consilierii juridici asimilaţi magistraţilor din aparatul tehnic al CSM şi INM.
Conform informaţiilor publicate de Consiliul Superior al Magistraturii din 17 decembrie 2007, toţi membrii CSM aflaţi în exerciţiul funcţiunii au primit decizii de necolaborare cu organele de securitate, ca poliţie politică.
CNSAS a comunicat Consiliului Superior al Magistraturii că toţi magistraţii născuţi ulterior anilor 1975-1976 nu vor fi verificaţi sub aspectul apartenenţei sau neapartenenţei ca agent sau colaborator al organelor de securitate, ca poliţie politică, astfel cum a precizat public doamna judecător Lidia Bărbulescu, preşedinte al CSM, la conferinţa de presă de azi de la Curtea de apel Cluj-Napoca.
.
La sfârşitul anului 2007 în România funcţionau  4161 de judecători  şi 2203 procurori.
Conform art. 6 alin.(1) şi (2) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi al procurorilor “Judecătorii, procurorii, magistraţii-asistenţi, personalul de specialitate juridică asimilat magistraţilor şi personalul auxiliar de specialitate sunt obligaţi să facă o declaraţie autentică, pe propria răspundere potrivit legii penale, privind apartenenţa sau neapartenenţa ca agent sau colaborator al organelor de securitate, ca poliţie politică. Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii verifică declaraţiile prevăzute la alin. (1). Rezultatele verificărilor se ataşează la dosarul profesional.”

Purtător de cuvânt al Consiliului Superior al Magistraturii
judecător Cecilia Morariu

×