x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Republica Moldova: Alegerile, un test important pentru evaluarea stării democraţiei

Republica Moldova: Alegerile, un test important pentru evaluarea stării democraţiei

22 Ian 2019   •   21:15
Republica Moldova: Alegerile, un test important pentru evaluarea stării democraţiei

Şeful Delegaţiei Uniunii Europene la Chişinău, Peter Michalko, a declarat marţi - într-un interviu pentru Radio Europa Liberă - că alegerile parlamentare preconizate să aibă loc la 24 februarie în Republica Moldova vor reprezenta un test extraordinar de important pentru evaluarea stării democraţiei în republică, potrivit media de peste Prut.

 

Peter Michalko a evocat faptul că în Memorandumul privind asistenţa macrofinanciară pentru Republica Moldova au fost introduse precondiţii politice după ce Chişinăul nu a respectat recomandările instituţiilor internaţionale vizând schimbarea sistemului electoral. De aceea este foarte important ca procesul electoral să se desfăşoare cu respectarea deplină a standardelor democratice, a subliniat el.

 

'Din punctul de vedere al Uniunii Europene a fost exprimată de mai multe ori importanţa alegerilor parlamentare din februarie, care trebuie să aibă loc într-un mod transparent. (...) Aceasta înseamnă că şi în perioada dinainte de alegeri trebuie să fie respectate toate standardele care ţin de procesul electoral. Candidaţii trebuie să aibă posibilitatea să se înregistreze şi să participe la procesul electoral în mod egal, inclusiv în ceea ce priveşte accesul la mass-media', a menţionat şeful misiunii UE la Chişinău.

 

Potrivit lui, procesul de votare trebuie să fie şi el credibil şi trebuie să existe monitorizare, atât din partea partenerilor internaţionali, dar şi din partea observatorilor naţionali. De asemenea, este important ca şi după alegeri să fie respectate regulile şi cei care sunt aleşi să aibă posibilitatea de a-şi prelua mandatele cât mai repede.

 

În acest sens, Peter Michalko a menţionat că şi societatea civilă este importantă în procesul electoral, iar o presă independentă şi liberă este o prioritate şi pentru Uniunea Europeană şi pentru alţi parteneri internaţionali ai Republicii Moldova.

AGERPRES

×