x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Retrospectiva declaraţiilor lui Traian Băsescu despre Rusia

Retrospectiva declaraţiilor lui Traian Băsescu despre Rusia

de Monica Iordache Apostol    |    30 Iun 2011   •   14:24

Nu este prima data cand Traian Basescu, din postura de sef al statului, a facut declaratii prin care a atacat Rusia. Iata cateva exemple:

"Marea Neagra, lac rusesc'
In septembrie 2005, aflat in Statele Unite, presedintele Traian Basescu a sustinut un discurs la Universitatea Standford, in care a apreciat ca Federatia Rusa trateaza Marea Neagra ca pe un "lac rusesc", deoarece nu doreste internationalizarea problemelor din zona. Presedintele a propus si o serie de solutii pentru zona Marii Negre, anume internationalizarea acesteia, asa cum s-a intimplat cu Marea Mediterana, afirmind: "S-a vazut cum vecinii nostri puternici de la Marea Neagra au generat conflicte care apoi au fost inghetate, tot prin interventia lor". Seful statului roman a mai spus ca democratiile occidentale trebuie sa-si indrepte atentia asupra regiunii Marii Negre "pina nu este prea tirziu", pentru a evita repetarea unor situatii similare cu ceea ce s-a intimplat in Balcanii de Vest. Raspunzind unei intrebari referitoare la aprecierea sa ca autoritatile de la Moscova trateaza Marea Neagra ca pe un lac rusesc, presedintele Basescu a raspuns: "Eu nu fac afirmatii de acum. Marea Neagra este tratata ca un lac rusesc de sute de ani. Nu v-ati dat seama pina acum?".

"Nu o sa stau in genunchi in fata rasaritului'
In martie 2008, referinduse la problematica extinderii NATO, Traian Basescu declara la TVR ca obiectivul Romaniei este sa aiba in jurul sau numai tari aliate, prietene, "nu ca Rusia pentru care tara noastra era subordonata". Referitor la relatia NATO - Rusia, presedintele a spus ca Rusia trebuie sa iasa din logica razboiului rece si sa intre in cea a parteneriatului, in conditiile in care Tratatul de la Varsovia nu mai exista. Basescu a declarat ca Rusia, la fel ca orice stat NATO, poate fi afectata de un atac terorist si ca poate avea de castigat in urma unei relatii de parteneriat cu NATO. Anterior, seful statului declarase ca ca isi va mentine verticalitatea in fata Rusiei, la summit-ul NATO incepea la Bucuresti pe 2 aprilie. "Nu o sa stau in genunchi in fata rasaritului oricati analisti ar plange pe la toate posturile de televiziune din Romania", a afirmat seful statului, precizand ca Rusia nu a iesit inca din logica Razboiului Rece. "De la Moscova vin astfel de semnale care, parca, arata ca la Moscova NATO este privit in acelasi context al Razboiului Rece, ori Pactul de la Varsovia nu mai exista", a spus contrariat presedintele. "Secolul 21 nu mai e secolul amenintarilor asa cum a fost secolul 20", a mai aratat seful statului, precizand ca amenintarile pe care Rusia le face la adresa Ucrainei nu au niciun rost. Traian Basescu a reiterat si faptul ca autoritatile de la Bucuresti sustin acordarea statutului de MAP-ul pentru Ucraina."Nimeni nu poate obliga pe vecin sa aiba aceleasi optiuni ca el. La ce folosesc declaratiile cu rachetele cand Ucraina are toate drepturile sa candideze la NATO?", a intrebat, retoric, seful statului.

Rusii si centrele de influenta in politica romaneasca
In campania electorala din 2009, pe 4 decembrie, Traian Basescu ii dadea o replica ambasadorului rus la Bucuresti. "Am vazut astazi (vineri, 4 decembrie - n.r.) o declaratie nefericita a ambasadorului Federatiei Ruse la Bucuresti, ca a trecut vremea Razboiului Rece. Si eu ma vad nevoit, desi o voi face si oficial, sa-l atentionez ca a trecut vremea Razboiului Rece si ca nu-si mai pot face centre de influenta in politica romaneasca sau, daca si le vor face, le vom reteza. Si presa rusa nu-i nevoie sa transfere campania din Romania si sa o redea pe larg la Moscova in favoarea candidatului Geoana", a declarat Traian Basescu la B1TV. El a adaugat ca exista cercuri de la Moscova care stau in spatele unor campanii din Romania, evidentiind modul in care s-a reflectat in Rusia scandalul provocat de filmul in care pare ca ar lovi un copil. "In presa Federatiei Ruse filmul trucat in care lovesc un copil cu pumnul a fost supermediatizat. In presa occidentala niciun ziar sau televiziune nu a preluat filmul pana nu l-a verificat", a precizat seful statului.

"Romania nu are niciun fel de experienta in anexarea altor state"
La inceputul acestui an, pe 27 ianuarie , Traian Basescu raspundea intrebarii unui un parlamentar rus, membru al Adunarii Parlamentare a Consiliului Europei (APCE) spunand ca "Romania nu are niciun fel de experienta in anexarea altor state". Dupa ce parlamentarul rus Iuri Solonin a spus "Inteleg ca viata politica romaneasca intentioneaza anexarea (Moldovei - n.red.) pentru ca Romania sa devina mai mare", Traian Basescu a ris si a respins aceasta ipoteza, vehiculata de altfel intens in presa rusa a ultimilor ani. In aceeasi sesiune de intrebari, Basescu a raspuns interpelarii unui parlamentar din Republica Moldova, spunind ca "Obiectivul Romaniei e ca Moldova sa devina, atunci cand va fi gata, un stat membru al UE. Iar ca obiectiv tactic avem o prioritate in a convinge partenerii din UE sa priveasca la procesul de integrare al Moldovei simultan cu integrarea tarilor din Balcanii de vest". In noiembrie anul trecut, seful statului declara ca ca Basarabia ar putea reveni in urmatorii 25 de ani intre granitele Romaniei, daca romanii de pe cele doua maluri ale Prutului isi vor dori acest lucru. Deocamdata insa, presedintele constata inconfortul dat de relatia de neincredere pe care Romania o are cu cea mai mare putere din regiune, dar si persistenta celor care se lasa influentati si "fac jocuri folositoare altor state".

Pretentii, da, garantii, ba in cazul scutului antiracheta
La 3 mai, CSAT hotara instalarea scutului antiracheta la Deveselu – Olt, decizie ce a starnit reactii dure din partea oficialitatilor ruse, culminand cu pozitia presedintelui Dimitri Medvedev. El a afirmat daca scutul va fi instalat in Romania, acest fapt ar putea determina "accelerarea dezvoltarii potentialului nuclear' al Moscovei. Medvedev a amenintat cu un nou "Razboi Rece' in cazul in care Rusia si Statele Unite nu vor gasit o cale de colaborare privind acest scut. In repslica, Traian Basescu a declarat la TVR ca presedintelui rus Dmitri Medvedev "va trebui sa-i dam confortul ca aceste instrumente militare nu vizeaza lovituri impotriva Federatiei Ruse si mai ales ca – n-am niciun dubiu – domnul Medvedev este gata sa dea si dansul Romaniei garantii ca nicio racheta care exista acum pe teritoriul Federatiei Ruse nu va atinge vreodata teritoriul Romaniei'. Intrebat despre declaratiile presedintelui Dmitri Medvedev potrivit carora Rusia ar putea abandona noul tratat de dezarmare nucleara START cu SUA cu riscul de a reveni la epoca Razboiului Rece, presedintele a spus ca Romania trateaza cu respect pozitia oricui, dar isi urmareste interesul national. "Eu n-as face o drama din aceasta afirmatie. Romania si-a asumat niste obligatii, elemente ale scutului antiracheta romano-american deocamdata – si mai tarziu va deveni un scut NATO – se vor amplasa. Ne vedem de interesul nostru national si tratam cu respect pozitia oricui', a spus presedintele. El a mai spus ca Romania constata ca nu are nicio garantie din partea Rusiei. "Dansul (Dmitri Medvedev, n.red.) doreste garantii juridice. Sigur ca si Romania se intreaba : Oare noi avem vreo garantie juridica? Constatam ca n-avem. Avem dreptul sa discutam subiectul', a mai spus presedintele.

×