x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Reuniuni politice - Strategii la malul marii

Reuniuni politice - Strategii la malul marii

de Aniela Nine    |    Lavinia Dimancea    |    19 Aug 2005   •   00:00
Reuniuni politice - Strategii la malul marii

Pesedistii, liberalii, democratii si alesii locali din fruntea Consiliilor Judetene isi dau intalnire la mare pentru a pune la cale strategii si planuri de actiune.

Litoralul Marii Negre va deveni in perioada urmatoare un adevarat loc de pelerinaj pentru clasa politica. Pesedistii, liberalii, democratii si alesii locali din fruntea consiliilor judetene isi dau intalnire la mare, pentru a pune la cale strategii si planuri de actiune.

Desi caldura s-a inmuiat, politicienii nu se dau in laturi sa faca o plimbare pana la mare si sa discute d-ale politicii. Primii care dau startul reuniunilor pe Litoral sunt presedintii consiliilor judetene. Ei se vor reuni, incepand de astazi si pana duminica, la Mamaia, pentru a participa la lucrarile Adunarii Generale a Uniunii Nationale a Consiliilor Judetene din Romania (UNCJR). Fata-n fata, reprezentantii opozitiei (PSD - 19, PRM - 3), amenintati de coalitie cu schimbarea, si cei ai puterii (Alianta - 13, UDMR - 5, PC - 1) vor lua in discutie o serie de proiecte de legi, insa subiectul arzator il va constitui modificarea Legii nr. 215/2001 privind administratia publica locala in sensul schimbarii presedintilor si vicepresedintilor de consilii judetene. Drept raspuns la intentia puterii de a modifica legea, UNCJR si-a propus sa adopte un Document de Pozitie. Presedintele Uniunii, Liviu Dragnea (PSD), ne-a declarat ca exista foarte multi presedinti de consilii judetene ai Aliantei care nu sunt de acord cu intentia sefilor de la centru si, ca atare, si-a exprimat convingerea ca documentul adoptat va fi unul impotriva modificarii legii.

PSD. Paralel cu reuniunea sefilor de consilii judetene, PSD a strigat si el adunarea la mare. Departamentul de dezvoltare regionala, condus de Liviu Dragnea, i-a convocat, la Constanta, pe membrii departamentelor judetene, iar invitati de marca ai intalnirii vor fi Adrian Nastase si Mircea Geoana. Scopul reuniunii: discutarea situatiei din administratia locala si stabilirea de strategii pentru viitor. Cum problema schimbarii celor doi presedinti ai Camerelor si cea a modificarii Legii administratiei locale sunt cele mai apasatoare, acestea nu vor lipsi de pe agenda discutiilor. Liviu Dragnea ne-a declarat ca PSD va sanctiona aceste actiuni ale puterii in cazul in care vor fi puse in aplicare, recurgand la masuri radicale. Printre masurile avute in vedere de pesedisti se numara intrarea in greva parlamentara a reprezentantilor PSD si retragerea tuturor celor 15.000 de alesi locali.

TNL. Tot pe Litoralul romanesc au ales sa se intruneasca si tinerii liberali. Timp de o saptamana, 90 de tineri, apartinand aproape tuturor filialelor judetene, vor intra in contact cu experienta seniorilor, atat membri ai forului de conducere al PNL, Biroului Permanet Central, cat si ai Executivului. Ultimul cuvant la lucrarile Scolii de vara a tinerilor liberali ii va reveni presedintelui partidului, Calin Popescu Tariceanu. Scopul acestei saptamani la malul marii nu este insa unul politic, ci unul educational, dupa cum afirma organizatorul acestei actiuni, presedintele tinerilor liberali, Cristian Adomnitei. Si aceasta chiar daca in programul Scolii de vara se vorbeste de "Planificare strategica pentru perioada postelectorala - succesul guvernarii". Acestui scop i se adauga si o alta motivatie, care vizeaza "intarirea relatiei dintre esaloane". Si ca aceasta relatie sa aiba si urmari practice, la finalul saptamanii de training, tinerii liberali vor da "examen" in fata mai-marilor partidului, la care vor trebui sa se prezinte cu idei de initiative legislative menite a rezolva problemele cu care se confrunta generatia lor.

NAVODARI
Nu numai tinerii liberali se vor scoli in aceasta vara, ci si colegii lor de la PD. Tineretul democrat se reuneste la malul marii, incepand cu 24 august. Scoala nationala de management politic de la Navodari, cum se intituleaza de cativa ani proiectul democratilor, ar trebui sa ii instruiasca pe tinerii pedisti in probleme administrative, in demersuri parlamentare si politice etc. Sunt invitati sa tina cursuri la scoala organizata la malul marii lideri ai PD, inclusiv presedintele Emil Boc si reprezentati ai societatii civile, printre care Cristian Parvulescu, presedintele Asociatiei Pro Democratia. "Vom discuta si despre ce se intampla cu PD", ne-a asigurat ieri Liviu Nistoran, presedintele OTD. (Oana Stancu)

×
Subiecte în articol: politic judetene