PUR cere dezbaterea cu prioritate a proiectului sau privind introducerea votului uninominal.
|
|
REUNIUNE. Umanistii reuniti in Consiliul National vor ca viitoarele alegeri, indiferent cand vor avea loc, sa se desfasoare pe baza votului uninominal
|
Deputatul umanist Daniela Popa a prezentat sambata o rezolutie, adoptata in unanimitate de Consiliul National al partidului, care prevede dezbaterea cu prioritate in Parlament a acestui proiect de lege impreuna cu o solicitare adresata presedintelui Traian Basescu pentru organizarea unui referendum pe tema introducerii votului uninominal. "Vrem neaparat ca alegerile urmatoare, indiferent cand se vor intampla acestea, sa se organizeze pe baza votului uninominal", a sustinut deputatul umanist. Pentru sustinerea proiectului de lege, PUR a initiat in urma cu aproape doua luni o campanie de strangeri de semnaturi, in urma careia in favoarea introducerii votului uninominal s-au pronuntat 147.001 persoane, iar pentru organizarea referendumului, 138.924 de cetateni, proiectul intrunind astfel prevederile constutionale.
SCHIMBARE. In perspectiva Congresului partidului, care va avea loc la 7 mai, Consiliul National al umanistilor a discutat mai multe propuneri vizand modificarea statutului partidului si a structurilor de conducere teritoriale, in sensul reducerii numarului de vicepresedinti sau infiintarea functiei de presedinte de onoare. De asemenea, a fost analizata si propunerea organizatiei Bucuresti, prezentata de George Copos, privind schimbarea denumirii partidului in Partidul Umanist Roman. Toate aceste propuneri urmeaza a fi supuse votului delegatilor la Congres. Vorbind despre rezultatul slab obtinut la alegerile pentru Primaria Capitalei, presedintele umanist a explicat prin situatia dificila a organizatiei Bucuresti, care inca nu are un lider. "Suntem intr-o febra a cautarilor pentru a nominaliza un lider la Bucuresti, care sa ne scuteasca pe viitor de rezultate slabe cum au fost cele de la Primaria Generala", a aratat Dan Voiculescu.