x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Ridzi pleacă, scandalul rămâne

Ridzi pleacă, scandalul rămâne

de Monica Iordache Apostol    |    16 Iul 2009   •   00:00
Ridzi pleacă, scandalul rămâne
Sursa foto: Dragoş Stoica/Jurnalul Naţional

Agresivul discurs al şefului statului, de la învestirea noului ministru al Tineretului, ridică multe semne de întrebare. În încercarea de a o salva pe fiica sa, Traian Băsescu se afundă în şi mai multe contradicţii.



Şeful statului spunea marţi seară că a vrut să o schimbe pe Ridzi încă de la 29 mai, dar nu se ştie cine l-a împiedicat. A oprit de la difuzare clipurile electorale ale fiicei sale, dar ele au fost transmise în continuare, iar "subiectul minor" a devenit "mai toxic decât multe ilegalităţi comise în ultimii 20 de ani". Preocupat să arunce cu noroi deopotrivă în presă şi în politicieni, alţii decât fiica sa, preşedintele n-a mai băgat însă de seamă că Monica Iacob Ridzi a dat 730.000 de euro din bani publici pe nişte evenimente care au costat 220.000 de euro. De altfel, discursul preşedintelui şchioapătă din multe puncte de vedere.

1. Traian Băsescu a susţinut că a aflat la 29 mai de decizia televiziunilor de a difuza gratuit clipuri electorale în timpul campaniei pentru europarlamentare şi a înţeles atunci care este "deal-ul murdar".

● Televiziunile au anunţat această decizie încă de la începutul campaniei electorale, la 7 mai.

2. "Există oameni chiar în această sală care vă pot confirma că opţiunea mea a fost remanierea imediată, când am înţeles ce s-a întâmplat de fapt, înainte să apară dezvăluirile presei".

● La 29 mai, înainte de a apărea prima anchetă în Gazeta Sporturilor, Traian Băsescu ar fi vrut să o schimbe din funcţie pe Monica Iacob Ridzi, din cauza "înţelegerii murdare" cu televiziunile, nu pentru că a dat 700.000 de euro unor firme-fantomă pentru a-i organiza câteva evenimente care au costat mult mai puţin.

● E greu de crezut că Traian Băsescu ar fi cerut remanierea imediată în cazul ministrului Ridzi, iar premierul Emil Boc sau alţi lideri PD-L i s-ar fi împotrivit.

3. "Vă pot spune însă acum că, la data de 29 mai, când am aflat - atunci am aflat eu - că trusturile de presă au luat decizia «eroică» să transmită gratuit oricâte spoturi ar da partidele aflate în campanie, i-am rugat pe cei responsabili de campania fiicei mele să înceteze imediat difuzarea oricărui clip electoral".

● Elena Băsescu a apărut la 31 mai în emisiunea Zig-Zag realizată de Ion Cristoiu, la Antena 3, în timpul căreia au fost difuzate clipurile electorale ale acesteia. Cu o seară înainte ca şeful statului să înţeleagă "deal-ul", EBa participase la emisiunea "Vorbe grele cu Victor Ciutacu", pe Antena 2, unde s-a difuzat, în pauzele publicitare, tot în regim gratuit, clipul de campanie.

● Şeful statului a arătat că s-a interesat îndeaproape de campania electorală a fiicei sale.

4. "Acest tip de înţelegeri trebuie să înceteze. Ele sunt mai toxice şi mai imorale decât multe din actele ilegale care s-au petrecut în România în ultimii 20 de ani".

● La 10 iulie, Traian Băsescu califica exact acelaşi subiect drept unul "minor". "Nu mă duceţi în subiecte minore pentru mine. Ăsta este un subiect care ţine de Parlament, de partide, de premier. În ceea ce priveşte viaţa parlamentară, nu e treaba mea, este treaba altora", spunea el.

5. "Nu vreau să etichetaţi acest discurs ca fiind unul rău, dar este, dacă vreţi, răspunsul meu la acuzaţiile care s-au făcut în această perioadă de aranjamente exact pentru un om politic (Elena Băsescu - n.r.) care a candidat şi care a încetat difuzarea clipurilor în momentul în care eu am aflat că se făcea gratis".

● Şeful statului a devoalat în final şi scopul discursului de marţi seară: nu a fost o luare de poziţie faţă de un ministru care a cheltuit într-un mod dubios bani publici, ci o încercare de a-şi dezvinovăţi copilul proaspăt instalat europarlamentar în urma unei campanii electorale cu multe semne de întrebare. Asta în condiţiile în care ministrul Tineretului a fost acuzat de delapidare tocmai în strânsă conexiune cu finanţarea campaniei electorale a Elenei Băsescu. Pe parcursul scandalului Ridzi, preşedintele Traian Băsescu a avut comentarii publice pe această temă de trei ori. Deci tot atâtea ocazii de a dezvălui înţelegerea "murdară" între televiziuni şi politicieni. N-a făcut-o, deşi spune că ştia. Ceea ce se numeşte tăinuire.

● 23 iunie 2009 - Comunicat de presă din partea Administraţiei Prezidenţiale
"În momentul în care instituţiile abilitate în drept vor solicita urmărirea penală a unui membru al Guvernului, preşedintele va utiliza prerogativa legală pe care o are, aceea de suspendare din funcţie a respectivului ministru".

● 5 iulie 2009 - Sibiu
Întrebat de un jurnalist de la Antena 3 dacă a vorbit cu premierul Emil Boc despre menţinerea în funcţie a ministrului Monica Iacob Ridzi, Băsescu a răspuns: "Domnule, te rog să le transmiţi stăpânilor tăi de la Antena 3 că eu nu fac aşa ceva, trafic de influenţă făcea Voiculescu când îşi lua pământuri prin Bucureşti. Eu sunt Traian Băsescu şi preşedintele României. Nu fac ceea ce postul vostru a minţit ieri seară".

● 10 iulie 2009 - şantierul Autostrăzii Bucureşti-Braşov
Întrebat dacă ministrul Ridzi ar trebui să-şi dea demisia, Traian Băsescu a răspuns: "Nu mă duceţi în subiecte minore pentru mine. Ăsta este un subiect care ţine de Parlament, de partide, de premier. În ceea ce priveşte viaţa parlamentară, nu e treaba mea, este treaba altora". Întrebat dacă i se pare oportun modul în care au fost cheltuiţi banii MTS, şeful statului a răspuns că subiectul nu intră în atribuţiile sale.

×
Subiecte în articol: basescu traian politic ridzi