x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Robert Cazanciuc, nou șef interimar al Senatului

Robert Cazanciuc, nou șef interimar al Senatului

de Ion Alexandru    |    10 Apr 2020   •   09:35
Robert Cazanciuc, nou șef interimar al Senatului

Senatorul PSD Robert Cazanciuc va asigura cu titlu interimar conducerea Senatului, după ce Titus Corlăţean şi-a anunţat retragerea din funcţie. Acesta din urmă a anunțat, în ședința de ieri a Biroului Permanent, că renunță la asigurarea interimatului funcției, din motive personale și a solicitat ca aceasta să fie preluată de unul dintre vicepreședinți. Ulterior, Cazanciuc a acceptat și a declarat că, în perioada interimatului, va pleda pentru dialog între instituții, autorități și între grupurile parlamentare. Senatul României a rămas fără președinte ales din data de 3 februarie, când Teodor Meleșcanu a demisionat din funcție, în locul său fiind numit Titus Corlățean.

×