x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Roberta, acuzată că acoperă chiulul puterii

Roberta, acuzată că acoperă chiulul puterii

01 Mar 2012   •   21:00
Roberta, acuzată că acoperă chiulul puterii

PSD o acuza pe presedinta Camerei Deputatilor, Roberta Anastase (foto), ca de trei ani se opune introducerii unor prevederi mai stricte privind prezenta parlamentarilor la lucrarile Camerei si asigurarea cvorumului pentru sedintele in plen. "Roberta Anastase ne acuza pe noi, cei din opozitie, dar de ani de zile ea ii aco­pera pe parlamentarii PDL care nu vin la sedinte si iau bani degeaba. Ei apar pe lista de prezenta, dar nu sunt in sala. Ca pre­se­dinte al Camerei De­pu­tatilor, Ro­ber­ta Anastase ar trebui sa sanctio­neze acest tip de comportament, dar in schimb ea ii acopera. Nu putem uita ca Roberta Anastase este cea care a furat la vot atunci cand Guvernul a vrut sa le taie batranilor banii din pensie", spune vice­pre­se­dintele PSD, Valeriu Zgonea.

El a cerut ieri modificarea Regulamentului Ca­me­rei Deputatilor, aratand ca este ne­vo­ie de introdu­cerea unor prevederi mai clare privind prezenta la lucrari, pentru ca multi dintre alesii PDL vin la Parlament, semneaza foaia de prezenta, dupa care pleaca si nu mai participa la sedinta Camerei. "Semna­tu­rile de pe foaia de prezenta nu trebuie sa poata fi folosite la stabilirea cvorumului pentru sedintele din plenul Camerei", a spus Valeriu Zgonea, care este si vicepresedinte al Camerei Depu­ta­tilor.

×