x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Roberta Anastase, despre şedinţa PDL: Nu a fost una liniştită, dar nu s-a cerut demisia premierului

Roberta Anastase, despre şedinţa PDL: Nu a fost una liniştită, dar nu s-a cerut demisia premierului

01 Feb 2012   •   11:25
Roberta Anastase, despre şedinţa PDL: Nu a fost una liniştită, dar nu s-a cerut demisia premierului

Presedinta Camerei Deputatilor, Roberta Anastase, a afirmat, astazi, ca in sedinta PDL din 31 ianuarie nu s-a discutat despre demisia premierului Emil Boc. Anastase a spus insa ca sedinta respectiva nu a fost una "linistita".

"Nu s-a discutat despre nemultumiri, ci a fost o analiza cu accente mai dure legat de contextul in care suntem, de perspectivele pe care le avem, de deciziile care trebuie luate. Nu au fost niste nemultumiri personale, nu lucruri legate de partid, ci de activitatea parlamentara si cea politica", a declarat Anastase, la Palatul Parlamentului.

Intrebata daca din punctul sau de vedere este necesara o schimbare in actualul Executiv, democrat-liberala a afirmat ca va exprima in partid un punct de vedere pe acest subiect.

In alta ordine de idei, referitor la majorarile de pensii si salarii, Anastase a venit cu o serie de precizari, aratand ca acestea se vor realiza in momentul in care economia o va permite.

"Nu cred ca este om politic in PDL care sa nu doreasca sa redea oamenilor care lucreaza la buget banii pe care dumnealor ii luau in 2010, nu cred ca exista om politic care sa nu isi doreasca indexarea pensiilor. In acelasi timp, noi am prefera responsabilitatea chiar sacrificand acest lucru. Daca o sa ne permitem, logic ca vom face lucrul acesta, dar numai daca economia romaneasca si contextul international ne va permite", a spus Roberta Anastase, potrivit Agerpres.

Legat de greva parlamentara a USL, Roberta Anastase a afirmat ca "nu avantajeaza nici Puterea, nici Opozitia". "Imi doresc foarte mult sa existe un dialog si sa gasim impreuna solutii. Cred ca nu ne avantajeaza nici pe noi electoral o astfel de situatie, cred ca nici pe dumnealor in ochii oamenilor nu-i avantajeaza", a explicat Roberta Anastase.

"Oamenii nu o sa inteleaga asa aceasta greva de lux, adica iti iei toate drepturile, dar nu vii la serviciu. Am vazut declaratiile ca nu pot renunta la drepturile banesti pentru ca nu este un salariu din care sa tai, este o indemnizatie fixa pe care o primesc. Pare o lume rupta de realitatea oamenilor care se duc in fiecare zi la serviciu, care lucreaza poate la patron si poate si-ar dori si ei intr-o zi sa spuna ca sunt in greva si nu se duc la serviciu. Riscul de a-si pierde locul de munca pentru acei oameni este unul foarte mare", a mai spus Anastase.

×