x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Robu e cu Bușoi, Timișul decide joi

Robu e cu Bușoi, Timișul decide joi

16 Mai 2017   •   10:35
Robu e cu Bușoi, Timișul decide joi
Sursa foto: DIANA OROS

Liderul PNL Timiș, Nicolae Robu, a anunțat ieri că îl susține pe Cristian Bușoi în cursa pentru șefia PNL, însă o decizie privind sprijinul filialei judeţene se va lua joi. Robu consideră că Buşoi „a dat importanţa cuvenită şcolii, formării sale ca profesionist, intelectual şi politician”, fiind „un bun comunicator”, care are „o viziune modernă asupra modului în care trebuie făcută marea politică”. Fostul președinte PNL, Crin Antonescu, și-a întărit şi el susținerea arătată europarlamentarului, considerând că „Buşoi trebuie să fie prezentul”, iar Orban reprezintă „o cantonare în trecut, în formulele de cooperativă”.

×
Subiecte în articol: robu busoi timiş