x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică România intenţionează să notifice Comisia Europeană pentru o schemă suport pentru proiectul Unităţilor 3 şi 4 de la Cernavodă

România intenţionează să notifice Comisia Europeană pentru o schemă suport pentru proiectul Unităţilor 3 şi 4 de la Cernavodă

de Agerpres    |    10 Oct 2014   •   19:08
România intenţionează să notifice Comisia Europeană pentru o schemă suport pentru proiectul Unităţilor 3 şi 4 de la Cernavodă

România ia în considerare să notifice Comisia Europenă pentru o schemă suport pentru proiectul Unităţilor 3 şi 4 de la Cernavodă, urmând să-şi construiască documentul de notificare ţinând cont de contextul pieţei locale, a declarat Constantin Niţă, ministrul Economiei, într-un comunicat.

"În prezent, procedura de selectare a investitorului pentru Cernavodă 3 şi 4 este într-un stadiu avansat şi îmi exprim încrederea că va fi finalizată cu succes în următoarea perioadă", a arătat ministrul citat.

Precizările ministrului Economiei vin în contextul în care Comisia Europeană a anunţat aprobarea proiectului Marii Britanii pentru construcţia centralei nucleare la Hinkley Point.

"Anunţul Comisiei Europene privind aprobarea proiectului Marii Britanii pentru construcţia centralei nucleare la Hinkley Point este un semnal pozitiv la nivel european, în special din perspectiva dezvoltării de proiecte energetice cu emisii reduse de carbon. România are un proiect similar, Unităţile 3 şi 4 de la Cernavodă. Importantul pas făcut de Marea Britanie vine să confirme încrederea pe care o avem în ceea ce priveşte implementarea proiectului pe care l-am readus în prim-planul discuţiilor cu potenţialii investitori anul trecut", a arătat Constantin Niţă.

Potrivit acestuia, proiectul Unităţilor 3 şi 4 de la Cernavodă înseamnă revitalizarea industriei locale, noi locuri de muncă şi consolidarea securităţii energetice a României.

Compania chineză China Nuclear Power Corporation este singura care a depus ofertă pentru a participa la construcţia reactoarelor 3 şi 4 de la Cernavodă, a declarat, la începutul lunii septembrie a acestui an, directorul general al Nuclearelectrica, Daniela Lulache.

Potrivit acesteia, compania China General Nuclear Power Corporation (CGN) are 11 unităţi nucleare în operare, de 11.620 MW, încă 15.000 MW în construcţie, o cifră de afaceri de 4,25 miliarde euro şi active de 37,49 miliarde euro.

Proiectul reactoarelor 3 şi 4 este evaluat, momentan, la 6,45 de miliarde de euro, însă studiul de fezabilitate în urma căruia s-a stabilit acest necesar de investiţii va fi revizuit.

×