România oraşelor mici care trebuie salvate şi a şocului demografic

Schimbările intervenite în privinţa repartizării populaţiei României atât rurale, cât şi urbane, modificările demografice în urma scăderii natalităţii, creşterea speranţei de viaţă, migrarea populaţiei între 40 şi 20 de ani, dar şi a vârstnicilor, au creat neajunsuri şi haos în administraţiile locale. Un grup de parlamentari vor să extindă zonele metropolitane pentru a ajuta oraşele mici elaborând un proiect de lege care dă posibilitatea creării de parteneriate voluntare în jurul municipiilor mici aflate la distanţe mai mari de 30 de km de orice municipiu de rangul I sau de Bucureşti.

Noua definiţie a „zonei metropolitane” apare în propunerea legislativă pentru modificarea Legii privind aprobarea Planului de amenajare a teritoriului naţional. Ar fi, astfel, o „asociaţie care să permită stabilirea unor obiective de interes comun pentru 2, 3 sau mai multe localităţi” pentru o gestionarea a fondurilor comune, dar şi a forţei de muncă locale. Altfel spus, se poate crea o unitate administrative integrată între municipii, în care sunt incluse acum şi cele de dimensiuni mici şi comunele limitrofe mai puţin dezvoltate. Conform studiilor mai multor Centre de Planificare Urbană şi Metropolitană, avantajele organizării teritoriului ţării pe zone metropolitane ar fi multiple, printre care descongestionarea oraşelor, satisfacerea cererii de locuinţe a populaţiei, fonduri bugetare mai mari pentru localităţile cu venituri mici, beneficii economice derivate din creşterea atractivităţii zonelor pentru investitori, îmbunătăţirea infrastructurii tehnico-edilitare şi de transport, extinderea reţelelor de utilităţi, crearea de locuri de muncă, creşterea nivelului de trăi al populaţiei, dezvoltarea regională sau accesarea fondurilor europene. Totuşi, există şi dezavantaje, deoarece speculaţiile imobiliare pot, de pildă, determina scumpirea terenurilor, ar apărea dificultăţi în administrare, taxele locale pentru unele localităţi ar putea creşte, iar în timp, s-ar ajunge la degradarea mediului prin aglomerarea de locuinţe.

La ce ne trebuie zone metropolitane

Semnatarii explică, pentru a-şi susţine proiectul de lege, că gruparea în aceste structuri asociative ar „momi” afacerile, potenţialii investitori străini, o vistierie comună a acestor asociaţii de care pot beneficia, de pildă, comunele sărace. Totodată, o organizare teritorială atât de coezivă între oraşe, sate şi comune ar atrage şi fonduri europene, se arată în expunerea de motive. Parlamentarii îşi argumentează opiniile cu un studiu exhaustiv. Gradul de dezvoltarea a oraşelor ar fi cauzată de fluctuaţia demografiei în România din ultimii 5 ani, care a dus în oraşele mici la un exod al populaţiei active către satele limitrofe. Efectele negative ar putea fi diminuate prin această zonă metropolitană care ar permite administraţiei satului sau comunei de domicilu, dar şi serviciilor publice să-şi urmeze cetăţeanul şi implicit, contribuabilul, în proximitatea geografică. De pildă, după crearea zonei metropolitane, serviciul public de furnizare a apei potabile din reşedinţa de judeţ nu va mai înregistra pierderi în cazul în care o persoană îşi stabileşte, fie şi temporar reşedinţa într-un oraş învecinat în care, ca urmare a dezvoltării inegale, nu există reţea de apă potabilă sau aceasta nu acoperă în totalitate localitatea. La fel, în cazul gazelor naturale, diminuarea consumului în spaţiul urban ar trebui să fie compensată de creşterea acestor în localităţile rurale învecinate pentru ca oamenii să nu mai fie nevoiţi să se încălzească cu lemne, mai ales că au, de obicei, provenienţă ilicită. Şi în ceea ce priveşte energia electrică, arată studiul, sporirea numărului de consumatori din mediul rural ar trebui să susţină investiţii în extinderea şi şi modernizarea reţelelor fără a afecta în niciun fel reabilitarea celor din mediul urban. Ţinând cont de problemele bugetelor locale pentru dezvoltarea oraşelor şi U.A.T-urilor, arată studiul, dar şi de cheltuielile viitoare cu salarii şi pensii, este posibilă creşterea impozitului pe proprietate. De asemenea, este de aşteptat ca, în următorii 10 – 15 – 20 de ani , cel puţin 35 – 40 % dintre actualii proprietari să atingă sau să depăşească speranţa medie de viaţă. Concluzia studiului este că piramida contribuabililor s-ar putea inversa: de la multe proprietăţi cu mulţi proprietari se va ajunge rapid, în cel mult două decenii, la multe proprietăţi cu puţini proprietari. Implementarea conceptului de zonă metropolitană, la nivelul oraşelor mici şi comunelor din jur ar aduce finanţări europene pentru infrastructură.

În România există deja 12 zone metropolitane care s-au constituit începând din 2012, prima fiind formată din oraşul Baia Mare şi 17 localităţi din jur. Deocamdată încă nu s-a reuşit constituirea unei zone metropolitane a Bucureştilor, singura localitate de rang 0 din România, adică municipiu de importanţă europeană. Noul proiect dă posibilitatea şi municipiilor de rang II, de importanţă judeţeană, să-şi creeze asemenea zone, singurul criteriu fiind ca raza zonei să nu depăşească 30 kilometri.

Şocul demografic

Primul val al şocului demografic, estimat a avea impact maxim după anul 2030, este consecinţa directă a scăderii natalităţii de la începutul anilor 1990, determinată atât de măsurile reparatorii de după dezastruoasa politică demografică din comunism, cât şi de factorii economici ai tranziţiei la economia de piaţă. Estimările arată că următorul val al şocului demografic va urma atunci când cei care au acum 19 ani vor trebui să susţină, prin contribuţii la fondul public de pensii, pe cei care au acum peste 40 de ani.

Proiectul care elimină restricţiile pentru constituirea zonelor metropolitane a fost iniţiat de către un grup de 77 de deputaţi şi senatori, aparţinând tututor partidelor parlamentare.

O zonă metropolitană ar putea fi constituită doar dintr-un orăşel şi două comune din jur