x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Roşca Stănescu: Am aflat despre acuzaţiile ANI din presă, Agenţia răspunde la comanda lui Băsescu

Roşca Stănescu: Am aflat despre acuzaţiile ANI din presă, Agenţia răspunde la comanda lui Băsescu

de Mediafax    |    15 Oct 2013   •   18:15
Roşca Stănescu: Am aflat despre acuzaţiile ANI din presă, Agenţia răspunde la comanda lui Băsescu

Senatorul PNL Sorin Roşca Stănescu a declarat, marţi, că a aflat despre acuzaţiile Agenţiei Naţionale pentru Integritate de la diverse persoane din presă, pe surse, şi că această instituţie răspunde la comanda lui Traian Băsescu şi Monica Macovei.

"Credeţi-mă că eu aflu despre aceste acuzaţii, efecticv, de la reporterii care mă sună. Deci nu am primit niciun document scris de la ANI referitor la acuzaţiile care mi se aduc. Este adevărat că, în urmă cu câteva luni, am primit nişte întrebări de la ANI, le-am răspuns, le-am pus documentele la dispoziţie", a declarat Sorin Roşca Stănescu despre acuzaţiile Agenţiei Naţionale pentru Integritate, precizând că nu a citit concluziile ANI până în acest moment, ci comentează totul "pe surse".

Potrivit senatorului liberal, "nu a existat nicio singură zi, nicio oră sau secundă" în care să fie administrator al unei firme şi în acelaşi timp senator, el precizând că a plecat din companie înainte de campania electorală.

"Această declaraţie este mincinoasă şi foarte uşor de probat", a mai spus senatorul PNL.

Stănescu a mai spus că, în privinţa conturilor copiilor, este vorba despre doi minori, de 4 şi 6 ani, conturi deschise cu mulţi ani de zile în urmă, şi care reprezintă bani moşteniţi în urma decesului fratelui lor mai mare.

"Aceşti bani au fost dirijaţi şi administraţi de Autoritatea Tutelară, eu nu mă pot atinge de banii aceştia şi nici de dobânzi, am făcut declaraţii şi aceste conturi apar în declaraţiile mele de avere", a mai comentat Sorin Roşca Stănescu.

În privinţa conturilor din străinătate, senatorul liberal a menţionat că este vorba de două conturi în care copiii au primit ca donaţie, la botez, şi la scurt timp după botez, nişte sume de bani, care apar în declaraţiile sale de avere.

"Constat pe de o parte cu satisfacţie, pe de altă parte cu amărăciune, că am avut perfectă dreptate, constat pe propria piele, când am acuzat lucrători ANI că sunt lipsiţi de profesionalism, că sunt răuvoitori, că fac anchete politice, la comandă. Vreau să îi asigur că nu voi înceta nici de acum încolo să critic activităţi ANI care sunt incompatibile cu o societate democratică", a mai declarat Sorin Roşca Stănescu.

Senatorul liberal a mai afirmat că ANI trebuie să îl informeze în prealabil cu privire la concluziile sale, şi nu să afle din presă despre aceste acuzaţii.

"ANI din nou a încălcat, de dragul spectacolului, toate normele şi a aşteptat ora 16.00, că de aia a fost embargo până la acea oră, să obţină o oarecare audienţă cu cazul Roşca Stănescu", a mai spus acesta.

Senatorul PNL a anunţat că nu va face nimic, aşteaptă ca Agenţia să facă plângere penală.

Sorin Roşca Stănescu a mai acuzat ANI că a răspuns tot timpul la comanda a două persoane, Traian Băsescu şi Monica Macovei.

"Nu e niciun fel de secret. Eu am criticat ANI de ani de zile pentru asta. ANI este un experiment românesc, în alte ţări nu există asemenea instituţie şi ANI s-a făcut, de-a lungul timpul, vinovată de mitralierea unor adversari ai lui Traian Băsescu, cu predilecţie", a mai comentat Sorin Roşca Stănescu.

ANI a constatat că senatorul Sorin Roşca Stănescu a fost în incompatibilitate până în martie, întrucât a fost şi administratorul unei firme, instituţia sesizând totodată Parchetul pentru că acesta nu a trecut în declaraţia de avere depozitele copiilor săi minori, la bănci din România şi Elveţia.

Agenţia Naţională de Integritate arată, marţi, într-un comunicat de presă, că Sorin Roşca Stănescu s-a aflat în stare de incompatibilitate de la preluarea mandatului în Parlament, în 19 decembrie 2012, până în 16 aprilie 2013, întrucât a deţinut, simultan, calitatea de senator şi funcţia de administrator în cadrul SC Aero Marina Club SRL.

Sorin Roşca Stănescu nu ar fi respectat dispoziţiile articolului 82, alineatul 1, litera a) din Legea 161/2003, potrivit cărora calitatea de senator este incompatibilă cu funcţia de administrator la societăţi comerciale.

ANI îl acuză pe Sorin Roşca Stănescu şi de fals în declaraţii, întrucât nu a menţionat în declaraţiile de avere depuse la 19 decembrie 2012 şi 4 martie 2013 valoarea activelor financiare (depozite) deţinute de copiii minori ai acestuia la bănci din România şi Elveţia. 

×
Subiecte în articol: sorin rosca stanescu ani