x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Rovana Plumb a primit vizita comisarului european pentru Combaterea Schimbărilor Climaterice, Connie Hedegaard

Rovana Plumb a primit vizita comisarului european pentru Combaterea Schimbărilor Climaterice, Connie Hedegaard

30 Oct 2013   •   16:23
Rovana Plumb a primit vizita comisarului european pentru Combaterea Schimbărilor Climaterice, Connie Hedegaard

Ministrul Mediului și Schimbărilor Climatice, Rovana Plumb a avut, astăzi, la sediul MMSC, o întâlnire cu Connie Hedegaard, comisarul european pentru Combaterea Schimbărilor Climatice.

Rovana Plumb a salutat, încă o dată, eforturile depuse de CE și de doamna comisar Hedegaard în domeniul schimbărilor climatice, precizând că România, prin Ministerul pe care îl conduce, are o excelentă colaborare în ceea ce privește politica UE în acest domeniu.

În dialogul privind combaterea schimbărilor climatice, ministrul român al Mediului a amintit despre progresele făcute de țara noastră, odată cu elaborarea Strategiei Naţionale pentru Schimbări Climatice pentru perioada 2013-2020, aprobată prin Hotărîrea Guvernului, în acest an.

“Strategia va fi operaţionalizată printr-un plan de acţiune pe care îl derulăm împreună cu Banca Mondială până în vara lui 2015, printr-un proiect finanţat din fonduri UE”, a spus Rovana Plumb. “O altă prioritate este de a analiza oportunitățile de utilizare a mecanismelor de piață și financiare, pentru susținerea acțiunilor de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră.”

Totodată, ministrul român al Mediului a adus în discuție apropiata Conferinţă de la Varşovia - o acțiune despre care a apreciat că va fi baza pe care trebuie construite elementele noului acord internaţional privind schimbările climatice, care se doreşte a fi încheiat în 2015 și că acest acord va trebui să includă toate ţările.

“Schimbările climatice au consecințe la nivel global, iar angajamentul unilateral al UE nu este suficient și, după cum ştiţi, UE s-a angajat să reducă emisiile de gaze cu efect de seră cu 20% până în 2020. Pentru aceasta este nevoie de un efort comun și asigur Comisia Europeană de toată implicarea și sprijinul nostru”.

În aceeași expunere, Rovana Plumb a făcut referire la eforturile ministerului pe care îl conduce în ceea ce privește valorificarea, prin licitație, a certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră. Domnia sa a declarat că, din ianuarie până în prezent, România a valorificat 21,5 milioane certificate de emisii, ceea ce înseamnă o sumă totală încasată de circa 93, 1 mil euro, din care 27,3 milioane virați la bugetul de stat.

“Veniturile obţinute au fost folosite în interesul cetățenilor. Mă bucur că am am avut posibilitatea finanţării unui proiect important, precum Magistrala V Metrou Etapa I Drumul Taberei – Universitate, prin alocarea a 104 milioane lei către Ministerul Transporturilor. Din același tip de venituri au fost alocați de MMSC alte 76 de milioane de lei pentru achiziționarea a 600 microbuze școlare pentru elevii din mediul rural".

La rândul său, doamna comisar european, Connie Hedegaard, a adaugat că este mulţumită de cooperarea cu instituţiile româneşti.

"Cu ocazia vizitei mele la București, aș dori să le mulțumesc colegilor din România pentru bunele relații de cooperare în domeniul schimbărilor climatice. În special, pentru sprijinul acordat propunerii noastre de creditare retroactivă („backloading”) în vederea consolidării pieței europene a carbonului. Vom continua să colaborăm în vederea atingerii obiectivelor noastre ambițioase în materie de schimbări climatice și energie pentru 2030, care ne vor ajuta să combatem criza schimbărilor climatice, precum și criza economică actuală. Ne dorim să sporim eficiența energetică a Europei și să sprijinim țări precum România, unde intensitatea energetică este mai ridicată decât în alte țări europene. Prin luarea unor măsuri decisive în domeniul eficienței energetice în acest moment, vom contribui la combaterea schimbărilor climatice, precum și la reducerea facturilor la energie pentru consumatori și întreprinderi". 

×
Subiecte în articol: rovana plumb connie hadegaard