x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Rovana Plumb: Nu există posibilitatea ca Ponta să se retragă şi de la Guvern

Rovana Plumb: Nu există posibilitatea ca Ponta să se retragă şi de la Guvern

de Agerpres    |    12 Iul 2015   •   20:03
Rovana Plumb: Nu există posibilitatea ca Ponta să se retragă şi de la Guvern
Sursa foto: LIVIU SOVA/AGERPRES FOTO

Preşedintele Consiliului Naţional al PSD, Rovana Plumb, a declarat că Victor Ponta a luat decizia de a renunţa la funcţia de conducere din partid "pentru a-şi putea demonstra nevinovăţia" şi a precizat că nu există varianta ca premierul să se retragă din fruntea Guvernului, pentru că acest lucru ar genera "o criză politică majoră".

"Decizia lui Victor Ponta demonstrează clar preocuparea sa pentru partid, faptul că rămâne în continuare ca prim-ministru demonstrează că, până la capăt, împreună în coaliţia la guvernare, vom răspunde aşteptărilor românilor şi ne vom duce la bun sfârşit toate angajamentele. (...) A luat această decizie ca să-şi poată demonstra nevinovăţia. Sunt convinsă că Victor Ponta e nevinovat şi cu toţii aşteptăm să revină la conducerea executivă a partidului'', a spus Rovana Plumb, la Antena 3.

În privinţa posibilităţii ca Ponta să demisioneze şi din fruntea Guvernului, Rovana Plumb a exclus această variantă.

"Nu există această posibilitate (demisia din fruntea Guvernului-n.r.). Dacă la partid putem prelungi interimatul fără să existe probleme sau crize, la Guvern prelungirea interimatului ar duce la o criză politică majoră. Ori ne-am angajat foarte clar că avem nevoie în această perioadă de stabilitate politică, economică, dar şi stabilitate socială. Vom vedea ce se va întâmpla când Parlamentul îşi va relua activitatea", a mai spus Rovana Plumb.

Ea a arătat că în această perioadă PSD se va pregăti pentru alegerile din 2016.

"Victor Ponta, în calitate de premier, va fi prezent la toate reuniunile noastre politice, atât în cadrul BPN, CExN, cât şi în cadrul Coaliţiei", a afirmat ministrul Muncii.  

×