x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Rubedenii in politica

Rubedenii in politica

17 Mar 2004   •   00:00

Ca boteaza sau cununa, ca isi insoara copiii, unii politicieni aleg sa se inrudeasca tot cu cei din tagma lor.

Vremea trece, optiunile politice se schimba, iar rubedeniile ajung sa uite ca-si spun socrule, nasule sau cuscrule din pricina politicii. Increngaturile din lumea politica romaneasca sunt fascinante. Adrian Nastase trebuie sa ii sarute mana nasului Ristea Priboi. I-a botezat baiatul. Miron Mitrea ii spune "nasule" lui Dan Ioan Popescu. L-a cununat. Victor Ponta merge cu plocon la Gabriel Oprea, pentru ca i-a botezat copilul.

Armas, certat cu socru’

Deputatul PSD Iosif Armas are un socru cu care nu sta tocmai pe roze. De altfel, prima replica pe care o da tata-socru, deputatul PRM Iulian Mincu, cand e intrebat cum se intelege cu ginerica e "Ne batem, doamna! ". Presupunem ca e o figura de stil sau o replica ironica, pentru ca fostul ministru al Sanatatii adauga: "Nu ne vedem decat de 2-3 ori pe an. Si nu discutam politica niciodata. El nu era in PSD cand am fost eu. In rest, e problema fiica-mi, nu a mea!"

Fratele lui Boc, lider la PSD

Presedintele executiv al PD, Emil Boc, un indarjit luptator anti-PSD, are frate chiar lider la partidul de guvernamant. Nelu Boc este presedinte chiar in comuna natala, Margau, unde e si consilier local. "Da’ primarul de acolo e PD", tine Boc sa pastreze avantajul, scuzandu-se ca fratele e cu 18 ani mai mare si inscris in PSD de prin ‘92. Fratele pedist a tras proportia in familie tot de partea sa: sora, Dorina Kudor, este si ea membru PD si presedinta organizatiei de femei din Cluj. Intr-o asa familie, cearta nu ar fi un lucru rar, insa Boc afirma ca in casa "politica este exclusa". Iar cu Nelu, se vede doar de Craciun si de Pasti.

Primarul, invrajbit cu sora

In alte cazuri, lucrurile iau intorsaturi urate. Senatorul PSD Fevronia Stoica isi aminteste ca intr-o comuna din Vrancea, la Paunesti, primarul actual, PSD, a candidat impotriva surorii sale, ecologista. "Si-au strigat in campanie ca la usa cortului. El ca n-o votati pe sora-mea ca e curva, sa o intrebe cum a facut rost de bani in Italia, ea ca el e escroc etc." Fevronia Stoica e de parere insa ca femeile ar fi mai putin patimase in politica decat barbatii si da exemplul doamnelor din organizatia sa, care au soti cu functii la PNL sau PNTCD si nu se lasa atrase in controverse cu acestia.

Rus peremistu’ si Rus ministru’

Putini stiu in Parlament ca intre senatorul PRM Ioan Aurel Rus si ministrul de Interne Ioan Rus nu e doar o coincidenta de nume, asta si pentru ca prin partidul lui Vadim relatia nu este privita cu ochi buni. Sunt veri de-al doilea. Senatorul spune insa ca nu se vede prea des cu Ucu, cum e alintat ministrul acasa, iar daca discuta politica o fac doar pe culoarele Parlamentului. "Suntem adversari politici, dar in rest suntem oameni si trebuie sa ne ajutam unul pe altul", sustine parintele Rus, care recunoaste ca, daca cineva s-a dus la ministru cu o problema recomandat de el, s-a rezolvat. In trecut insa, un Ion Diaconescu a avut de suferit de pe urma celebrilor sai nepoti, membri ai PSD.

Unii au descoperit armonia

Sunt si cazuri fericite. Ministrul Miron Mitrea s-a insurat cu deputatul Manuela Gheorghita. Deputatii PUR Olga si Florea Voinea si-au unit si ei destinele de pe bancile Parlamentului. "Politica ne-a adus impreuna si suntem o familie fericita. De discutat politica... tot timpul. Eu am experienta, ea e un fin observator si ne completam. De regula nu prea avem pareri diferite. Poate de asta ne-am si casatorit, ca ne asemanam in gandire", se destainuie deputatul, proaspat tatic.

Prietenie PD-PSD

Deputatul Romeo Raicu isi alesese nas taman pe liderul de partid, pe atunci Petre Roman. Si de cununie, si de botez pentru fiul Petre Robert. Politica i-a despartit. Roman, care a parasit PD, spune ca nu prea a mai discutat cu finul. Raicu considera insa ca relatiile politice nu trebuie sa afecteze familia si promite sa se duca in continuare cu miel de Pasti la nasu’.

Bogdan Pitigoi (PUR) recunoaste ca tatal sau, taranistul Barbu Pitigoi, a avut de suferit de pe urma sa. "Dupa ce m-au dat pe mine afara, l-au detronat si pe el." Juniorul afirma insa ca are aceeasi relatie cu tatal sau de cand s-a nascut, se mai contreaza, se mai tachineaza, dar nu discuta politica prea nuantat.

Senatorul PD Costica Balalau foloseste aceeasi cheie, a evitarii subiectelor politice, pentru a pastra armonia in familie. E ruda cu fostul sef al Oficiului Concurentei, Theodor Purcarea. "Sunt subiecte tabu. Nici lui nu-i convine, nici mie. Mai bine jucam sah", povesteste el. Pedistul a reusit insa sa isi pastreze prietenia ministrului Georgiu Gingaras. Au fost colegi pe santier. Au facut revelioane impreuna cu familiile. "De cand ne-am dus pe cai politice diferite nu am mai facut. Poate ca si timpul si optiunile politice ne-au indepartat putin. Dar am fost, suntem si vom fi prieteni de familie", e convins Balalau.
( OANA STANCU )


Nasul Bogdan Niculescu Duvaz contra finului Traian Basescu

Pana aici inrudirile prin alianta sunt in cadrul aceleiasi familii politice si nu strarnesc decat, cel mult, un zambet ironic sau arata substraturile unor decizii si aliante politice.

In alte cazuri insa, relatia dintre fin si nas s-a lasat cu adevarate furtuni. De curand, la "Marius Tuca Show", Bogdan Duvaz i-a amintit in plina disputa verbala lui Traian Basescu, caruia i-a tinut lumanarile la nunta de argint, ca ii datoreaza mai mult respect. "Pe vremea aceea ne intelegeam in general bine, vorbesc intre 1992 si 2000, cand a fost nunta lui de argint. Din 2001, ne-am inteles din ce in ce mai putin. Dansul destul de greu suporta criticile", povesteste Duvaz. Pentru cei straini de istoria amanuntita a PD, anul 2001 inseamna anul castigarii sefiei PD de catre Basescu, care l-a detronat pe Petre Roman in urma unui complot al vicepresedintilor Duvaz, Sasu, Berceanu. Dupa ce s-a vazut cu sacii in caruta, noul lider a avut grija sa anunte public ca el nu va conduce cu vicepresedintii lui Roman.

Duvaz a fost cel mai fatis decapitat, in noaptea dinaintea candidaturilor, peste numele lui pe lista fiind trecut cel al lui Liviu Negoita. Fostul vicepresedinte a mai ramas mai bine de un an in partid, in final "dezertand" la PSD. Acum el isi va infrunta finul direct in campania electorala pentru Primaria Capitalei.

"Relatiile s-au stricat din punct de vedere politic si nu au mai putut sa continuie nici pe plan de familie", spune acum Duvaz. Isi aminteste totusi ca, in scurta perioada cand a fost tratat ca nas, Basescu a venit cu tort la nasul Bogdan, de Lasata Secului, cum cere traditia. Basescu la randul sau l-a nasit pe vicepresedintele Consiliului Judetean Arad, Gheorghe Falca si s-a incuscrit cu deputatul PD Ion Carstoiu, acum unul dintre putinii care ii mai da replica liderului in sedintele de partid. "Nu imi bate obrazul, ca atat ii trebuie ", declara Carstoiu, subliniind ca nu sunt responsabili parintii pentru ce fac copiii.


Doi frati, care pe care la alegerile locale din vara

Silvestru Dogaru, liderul PUR din comuna Nicolae Balcescu, Bacau, are un frate identic ca infatisare. Anton e presedinte la filiala locala a PD si va candida la primarie. "E consilier local de patru ani si nu a facut nimic. Eu l-am sustinut. Acum nu-l mai sustin. I-am pus contracandidat, ca eu nu ma duc sa candidez pana nu sunt pregatit. Dar i-am spus: "Sa vedem la locale care e mai bun in politica?! Care pe care!". Pana una-alta, noi avem 44% in sondaje si ei doar 7%", spune Silvestru.

Raj Tunaru, un nas "lucrat"

Deputatul independent Raj Tunaru, fost membru PRM, nu vrea sa mai auda de fina sa, fosta colega de partid, Daniela Buruiana. "Ne aveam ca frate si sora. Pana cand mi-am anuntat demisia din partid, iar ea, ca sa-l linguseasca pe Vadim, s-a dus la microfon si a anuntat ca am fost exclus. De atunci am hotarat sa n-o mai vad. E pentru mine o umbra. O ignor, n-o mai consider fina mea. Dar cu sotul ei am ramas bun prieten", isi varsa of-ul Tunaru .

Incuscrirea Mischie-Rudeanu

In aceeasi familie politica sunt si senatorul PSD Victor Apostolache si fiul sau Mihai, sef al tineretului PSD pe Prahova, deputatul PSD Viorel Gheorghiu si socrul sau Bebe Ivanovici sau secretarul executiv al PD Roberta Anastase, al carei tata a urmat-o la PD, dupa ce a condus ani intregi organizatia de Prahova a ApR. Ristea Priboi si-a insurat baiatul cu fata de pesedist, fostul prefect Buza. Iar baronul Mischie (foto) s-a incuscrit cu omologul sau hunedorean Misu Rudeanu, presedinte de filiala PSD si de Consiliu Judetean. Pentru a simboliza unirea celor doua judete, cei doi baroni si-au improprietarit copiii cu terenuri la granita Gorjului cu Hunedoara si viceversa, astfel ca judetele sunt legate de o fasie de pamant marca Mischie-Rudeanu.

×
Subiecte în articol: politic politica psd familie politice deputatul