x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică "Să trăiţi bine!" Aşa arată vila pregătită de RAAPPS pentru Traian Băsescu (GALERIE FOTO)

"Să trăiţi bine!" Aşa arată vila pregătită de RAAPPS pentru Traian Băsescu (GALERIE FOTO)

25 Iul 2012   •   15:23
"Să trăiţi bine!" Aşa arată vila pregătită de RAAPPS pentru Traian Băsescu (GALERIE FOTO)

Premierul Victor Ponta a luat mai multi jurnalisti acreditati la Palatul Victoria si a mers cu ei la Vila Dante a RA-APPS, unde le-a spus ca are date ca acest imobil a fost pregatit, cu reparatii din bani publici de peste un milion de euro, ca viitoare locuinta a lui Traian Basescu la finele mandatului.

"In 2010-2011, cand salariile si pensiile erau taiate, aceasta locuinta apartinand Regiei Patrimoniului Protocolului de Stat, la solicitarea lui Traian Basescu, a fost pregatita, cu reparatii de peste un milion de euro din bani publici, pentru a fi ocupata de Basescu dupa terminarea mandatului de presedinte. A fost pregatita din bani publici ca viitoare locuinta a lui Basescu, faimosul slogan «Sa traiti bine» se aplica doar aici", a spus Ponta.

El a explicat ca a dorit sa lase presa sa filmeze si sa fotografieze acest imobil, deoarece o imagine exprima mai mult decat vorbele.
Seful Guvernului a mai afirmat ca, desi Vila Dante apartinea Guvernului, a fost informat la preluarea mandatului de prim-ministru ca acest imobil are un regim inchis, si nici el nu a avut acces pana cand Crin Antonescu, din postul de presedinte interimar, nu a vorbit cu Serviciul de Protectie si Paza.
"Eu, ca prim-ministru, nu voi semna ca aceasta casa sa treaca la Basescu. Voi solicita un control si, daca se dovedeste faptul, atunci Basescu sa dea banii inapoi. Sper ca Basescu sa isi ceara scuze public celor care in 2010-2011 au suferit", a spus Ponta presei.

Intr-un document distribuit jurnalistilor si semnat de conducerea RA-APPS se arata ca la Vila Dante s-a cheltuit 353.235 de lei pentru reparatii hidroizolatie in 2008, 2,43 milioane de lei pentru reparatii capitale, consolidare si modernizare in 2011 si 555.930 de lei pentru achizitie mobilier in acest an.

In acelasi document se mai spune insa ca "pana in prezent, nu s-a primit nici o solicitare pentru ca imobilul sa aiba destinatia prevazuta de legea privind acordarea unor drepturi fostilor sefi de stat". (Mediafax)

×