x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Săftoiu, după scandalul Pintea: Arestul Central ar trebui închis. Un loc al jegului, al umilirii

Săftoiu, după scandalul Pintea: Arestul Central ar trebui închis. Un loc al jegului, al umilirii

06 Mar 2020   •   10:17
Săftoiu, după scandalul Pintea: Arestul Central ar trebui închis. Un loc al jegului, al umilirii
Sursa foto: Karina Knapek/Intact Images

Deputatul PNL Adriana Săftoiu cere închiderea Arestului central în urma scandalului izbucnit în cazul Sorinei Pintea. Liberalul susţine că penintenciarele sunt pensiuni în comparaţie cu arestul central, despre care spune că este „un loc al jegului, al umilirii”.

În plin scandal legat de condiţiile arestării Sorinei Pintea, Adriana Săftoiu, membru în Comisia pentru drepturile omului, cere, într-o postare pe Facebook, închiderea Arestului Central.

„Acum trei ani, adică în 2017, am ajuns la Arestul Central. Am ajuns în calitate de membru al Comisiei pentru Drepturile Omului. Primeam sesizări şi îmi era greu să ştiu dacă ceea ce citeam era şi adevărat. Şi m-am dus. La final, concluzia mea, pe care le-am spus-o si domnilor care erau directorii acelui loc, e că ar trebui închis. Pe veci. Acolo, nici măcar un criminal în serie nu trebuie lăsat. Pentru că altfel gândeşti la fel ca el. Fără milă. E un loc/locuri de tortură psihică. Acele spaţii sunt de pe vremea comunismului. Bătaia fizică înlocuită cu bătaia psihică. E un loc al microbului, al bolii, al jegului, al umilirii”, a scris Adriana Săftoiu pe Facebook.

Potrivit acesteia, Arestul central ar trebui să devină „muzeu al jegului uman”.

Nu voi intra în detalii aici, am încercat să atrag atenţia Camerei Deputaţilor, în 2017, că nu ne interesează decât pedepsirea, nicidecum recuperarea. Sunt state care au dezvoltat proiecte în acest sens (Suedia, Norvegia) şi au redus recidiva. Noi nu ne ocupăm de asta, ci doar cu pedepsirea. Conform filosofiei actuale, persoana care a greşit trebuie ajutată să nu se recupereze niciodată. Să nu i se dea nicio sansă. Şi, dacă vrea să plece de acolo, atunci să recunoască şi ce nu i-a trecut prin minte să facă. Nu sunt adepta acestei filosofii. Nu vreau să fiu egală în atitudine cu cei pe care îi suspectăm ca nu au milă atunci când săvărşesc fapte penale. Dar arestul central e un loc care nu ar trebui să mai existe într-un stat care susţine că respectă, indiferent de suspiciune, demnitatea umană. Dacă se cere arestarea, după 24 de ore de la reţinere, persoana ar trebui mutată în penitenciar. Arestul central ar trebui să devină muzeu al jegului uman. În comparaţie, orice penitenciar e pensiune demnă de câteva margarete”, a mai scris Adriana Săftoiu.

Avocații Sorinei Pintea au depus, marți, o sesizare către Centrul de Reținere și Arestare Preventivă nr. 1 din București, reclamând faptul că fostului ministru i-au fost încălcate mai multe drepturi, că a fost expusă în situația în care se află, adusă în cătușe la medic și împinsă de un agent din escortă.

Soțul Sorinei Pintea a reclamat, joi, faptul soția sa trebuia să fie internată, așa arestată cum era, să îi fie făcute analizele complete, iar procurorii trebuiau să nu intervină deloc sau să se asigure că personalul medical face totul pentru ca pacientul să fie corect tratat.

Tribunalul Bucureşti a decis, sâmbătă, arestarea preventivă pentru 30 de zile a fostului ministru al Sănătăţii, Sorina Pintea. Decizia nu este definitivă. Ea este acuzată că a luat de mită sumele de 10.000 de euro şi 120.000 lei, bani ce reprezintă un procent de 7% din valoarea unui contract.

Sursa: Mediafax

×
Subiecte în articol: adriana saftoiu