x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Salarii: Personalul debutant, prioritatea majorărilor

Salarii: Personalul debutant, prioritatea majorărilor

06 Noi 2008   •   00:00

Preşedintele fondator al PC, Dan Voiculescu, declară că în domeniul salarizării bugetarilor, majorările salariale trebuie să se acorde cu prioritate personalului debutant, cu vechime mică, şi personalului medico-sanitar.

Dan Voiculescu a vizitat marţi zonele Emil Racoviţă şi Străduinţei din Sectorul 4 al Capitalei. În urma discuţiilor purtate cu locuitorii din aceste zone, liderul fondator al PC a sesizat o serie de probleme legate de aspectul şi întreţinerea parcurilor, siguranţa cetăţenilor, dar şi problema salarizării bugetarilor. Candidatul PSD-PC pentru funcţia de senator în Colegiul 8 a răspuns întrebărilor oamenilor legate de ordonanţa de urgenţă care amână creşterea salariilor profesorilor. Dan Voiculescu a declarat că “Alianţa PSD-PC a susţinut consecvent mărirea salariilor profesorilor, iar ordonanţa Guvernului este o greşeală, ce va fi corectată de Parlament”.

ARMONIZARE
Referindu-se la legea unitară în domeniul salarizării bugetarilor, Dan Voiculescu a declarat că “Partidul Conservator propune ca majorările salariale să se acorde mai ales personalului debutant, cu vechime mică în activitate, şi personalului medico-sanitar”. Dan Voiculescu a subliniat că “trebuie să se realizeze armonizarea salarizării personalului bugetar ţinând cont de răspunderea şi de complexitatea activităţii desfăşurate, de performanţa profesională şi gradul de îndeplinire a obiectivelor de către instituţia angajatoare”.

FĂRĂ STIMULENTE
Preşedintele fondator al PC a mai spus că Partidul Conservator doreşte să elimine stimulentele şi indemnizaţiile speciale acordate pentru realizarea de activităţi ce ţin de fişa postului. Dan Voiculescu a subliniat că are în vedere indemnizaţiile speciale şi stimulentele din veniturile extrabugetare realizate de instituţia publică, indemnizaţiile pentru participarea la lucrările comisiilor de concurs şi la stimulentele acordate bugetarilor care gestionează fonduri europene.

×
Subiecte în articol: politic dan