x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Salvare ca-n filme de pe „Soiuz”

Salvare ca-n filme de pe „Soiuz”

de Şerban Mihăilă    |    12 Oct 2018   •   08:12
Salvare ca-n filme de pe „Soiuz”
Sursa foto: NASA/Bill Ingalls/(NASA/Bill Ingalls)

În drum spre Stația Spațială Internațională (ISS), un astronaut american și un cosmonaut rus au văzut moartea cu ochii, când unul dintre propulsoarele capsulei „Soiuz” care îi transporta s-a defectat pe neașteptate, la scurt timp după decolare. În uralele a sute de ingineri, tehnicieni și savanți de la NASA și Roscosmos, cei doi au fost scoși teferi din capsulă de către echipele de salvare, după o aterizare forțată a navetei spațiale.

Americanul Nick Hague și rusul Aleksei Ovcinin au fost găsiți teferi în apropierea orașului Jezkazgan, din centrul Kazahstanului, fiind descoperiți relativ rapid de cele patru elicoptere trimise pentru recuperarea lor, a anunțat, ieri, o oficialitate a Agenției Federale Spațiale din Rusia, Roskosmos, citată de AFP. Cei doi decolaseră pentru o misiune de jumătate de an pe ISS, de pe cosmodromul Baikonur din Kazahstan. Imediat, vicepremierul rus, Iuri Borisov, a anunțat suspendarea lansărilor spațiale cu echipaj uman, pe durata desfășurării anchetei pentru stabilirea cauzelor defecțiunii de la bordul „Soiuz”. Borisov a adăugat că speră ca SUA să fie „înțelegătoare” în legătură cu acest incident, în condițiile în care, după retragerea din circulație a navetelor spațiale americane, în 2011, NASA a cumpărat pe bani grei locuri în capsulele rusești „Soiuz” pentru a-și trimite astronauții pe ISS. Casa Albă a anunțat la începutul anului că va opri, până în 2025, finanțarea ISS. SUA investesc anual între 3 și 4 miliarde de dolari pentru funcționarea stației locuite permanent de echipaje de astronauți, începând din anul 2000. Cu un total de 100 de miliarde de dolari, 16 țări au participat până acum la proiectul ISS, finanțat în mare parte de SUA și Rusia.

ISS a rămas unul dintre puținele exemple ale cooperării ruso-americane, în contextul unor tensiuni diplomatice fără precedent între cele două părți.

×
Subiecte în articol: statia spatiala internationala soiuz