x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Șantaj USR de patru miliarde de euro: Roșia Montană, capcană cu ceas pentru Ludovic Orban!

Șantaj USR de patru miliarde de euro: Roșia Montană, capcană cu ceas pentru Ludovic Orban!

31 Ian 2020   •   22:57
Șantaj USR de patru miliarde de euro: Roșia Montană, capcană cu ceas pentru Ludovic Orban!

Șantaj uriaș pus la cale chiar de Uniunea Salvaţi România, anunță Antena3. USR a amenințat acum câteva zile executivul condus de Ludovic Orban că „îi sună ceasul” și că mai are șapte zile ca să pună în aplicare ceea ce a dictat formațiunea politică în momentul în care i-a dat votul.

Printr-o scrisoare deschisă, Uniunea Salvaţi România îi cere premierului Orban trimiterea de urgenţă a scrisorii către UNESCO prin care România solicită rediscutarea dosarului Roşia Montană în sesiunea din această vară.

„Vă scriem aceste rânduri pentru a vă atrage atenţia asupra urgenţei dosarului Roşia Montană. Dacă până la 1 februarie Guvernul PNL nu va cere UNESCO rediscutarea dosarului Roşia Montană în următoarea sesiune a Comitetului Patrimoniului Mondial, aceasta va duce la expirarea raportului întocmit de experţii internaţionali ICOMOS. Acesta expiră în martie 2021, iar reuniunile Comitetului Patrimoniului Mondial au loc o dată pe an, vara în iunie – iulie”, se arată în scrisoarea adresată lui Orban, postată pe pagina de Facebook a USR.

Conform USR, raportul întocmit de către experţii internaţionali ICOMOS recomandă includerea de urgenţă a sitului în Patrimoniul Mondial al Umanităţii, iar „expirarea lui va însemna reluarea întregului proces de la zero şi pierderea ocaziei de a tranşa o dată pentru totdeauna soarta Roşiei Montane” în cadrul reuniunii Comitetului Patrimoniului Mondial UNESCO.

Uniunea Salvaţi România reaminteşte că reluarea procesului de includere a Roşiei Montane în patrimoniul UNESCO figurează în pactul încheiat între PNL şi USR pentru învestirea Guvernului, precum şi în programul de guvernare.

„Vă reamintim, de asemenea, că România a avut şi în 2018 şansa salvării acestui sit, însă PSD a zdrobit atunci speranţele noastre. Spre ruşinea României şi în faţa delegaţilor UNESCO ai statelor din întreaga lume aflaţi la reuniunea Comitetului Patrimoniului Mondial de la Manama, Bahrein, în iulie 2018, trimisul Guvernului PSD a cerut oprirea procesului de includere în patrimoniul mondial chiar înainte de un vot care ar fi realizat acest lucru. Pentru justificarea acestui act de sabotaj, Guvernul PSD a invocat procesul de arbitraj între România şi compania Gabriel Resources de la ICSID. Acesta este însă un motiv neîntemeiat şi o manipulare grosolană, căci procesul priveşte faptele din trecut, iar includerea sitului în patrimoniul mondial nu poate afecta şansele României în proces”, arată sursa citată.

USR adaugă că includerea Roşiei Montane în Patrimoniul Mondial al Umanităţii ar arăta „fără echivoc valoarea supremă a acestui sit, recunoscută internaţional, mai presus de orice rea-voinţă de tergiversare dirijată” împotriva unei companii miniere sau a alteia.

„Suntem dezamăgiţi să vedem ezitarea de a vă îndeplini promisiunile pe care le-aţi oferit înainte de a fi învestit. Mai rău decât atât, vedem că folosiţi aceeaşi scuză precum Guvernul PSD din acel moment. Noi am votat învestirea unui nou guvern în speranţa unei schimbări reale a modului în care este condusă România, nu pentru a ne vedea speranţele salvării patrimoniului nostru zdrobite a doua oară de un guvern de altă culoare”, i-au transmis reprezentanţii USR premierului.

Ministrul Culturii, Bogdan Gheorghiu, a anunţat vineri, într-o conferinţă de presă, că, în urma unei analize şi a consultărilor, a decis ca înscrierea sitului Roşia Montana în lista patrimoniului mondial UNESCO să fie reluată.

„În urma analizei şi consultărilor am luat decizia ca procedura de a înscrie situl Roşia Montană în lista patrimoiului mondial UNESCO să fie reluată. Notificarea va fi depusă astăzi, astfel încadrându-ne în termenul necesar ca dosarul să fie discutat în şedinţa din această vară a Comitetului patrimoniului mondial care va avea loc în China. Am decis să nu amânăm acest demers, chiar dacă termenul final este 1 februarie 2021, şi asta nu doar pentru că este o prioritate asumată prin programul de guvernare al PNL, ci mai ales pentru că datoria Ministerului Culturii este să apere interesele patrimoniului cultural naţional. Ţin să precizez că decizia a fost luată printr-o strânsă comunicare şi consultare cu premierul României, dnul Ludovic Orban”, a afirmat ministrul Culturii.

Premierul Ludovic Orban a anunţat, marţi, că Guvernul susţine înscrierea sitului Roşia Montană în patrimoniul UNESCO.

Antena3

×
Subiecte în articol: Ludovic Orban usr