x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Satul Francez, la Constanda

Satul Francez, la Constanda

de Monica Andrei Capatos    |    17 Mar 2008   •   00:00
Satul Francez, la Constanda

CAZUL BORDEI ● Afaceristul a renunţat la 18 milioane euro
Mult a fost, puţin a mai rămas. Schimbul de terenuri dintre Primăria Capitalei şi Costică Constanda, respectiv între Satul Francez şi Parcul Bordei, a fost semnat sâmbătă atât de primarul general Adriean Videanu, cât şi de afacerist.


CAZUL BORDEI ● Afaceristul a renunţat la 18 milioane euro
Mult a fost, puţin a mai rămas. Schimbul de terenuri dintre Primăria Capitalei şi Costică Constanda, respectiv între Satul Francez şi Parcul Bordei, a fost semnat sâmbătă atât de primarul general Adriean Videanu, cât şi de afacerist.


N-a mai fost nevoie nici de controversatul certificat de urbanism cerut iniţial edilului Sectorului 1, pentru că s-a găsit un notar care să accepte trocul şi fără actul cu pricina. TROCUL. "Inimă mare", Constanda a renunţat la suma de 18 milioane de euro pe care-o ceruse drept despăgubiri morale, primind în schimb un teren plin de vile de lux, la un preţ de nimic. După o campanie dusă de Jurnalul Naţional de aproape patru ani, 28.000 de metri pătraţi din Parcul Bordei au fost salvaţi.


Sâmbătă, Costică Constanda a primit la schimb 28.0000 de metri pătraţi în Satul Francez, precum şi 39 de apartamente de lux, două clinici medicale, o grădiniţă şi câteva anexe cu doar 5.800.000 de euro, zona fiind una dintre cele mai bine cotate din Capitală. Pentru că a făcut afacerea vieţii lui cu banii bucureştenilor, Constanda a renunţat, mulţumit evident de troc, la cele 18 milioane de euro pe care i-a cerut consilierilor generali pe motiv că nu şi-a început la timp lucrările în Parcul Bordei. Schimbul s-a făcut fără certificatul de urbanism cerut de primarul general edilului Sectorului 1. "Pentru că autoritatea emitentă în materie de certificat de urbanism, respectiv primarul Sectorului 1, şi-a declinat competenţa, notarii, având la bază declaraţiile domnului Chiliman, au perfectat schimbul. Zilele acestea mă voi întâlni cu proprietarii celor 4.600 de metri pătraţi din Parcul Bordei pentru a le oferi alternative. Vreau ca toată zona să redevină a bucureştenilor", ne-a declarat Adriean Videanu.


ŞMECHERIE. Urmează alt schimb, alţi bani, alte pretenţii. Oare n-ar fi fost mai simplu ca negocierile să aibă ca obiect tot Parcul Bordei şi nu o parte din el? Şmecheria lui Constanda a funcţionat şi de data asta. În primă fază a avut terenul din Satul Francez. Nimic de comentat, poate doar modalitatea în care a intrat în posesia lui, dar mai multe detalii, în numerele viitoare ale ziarului nostru. Ce a primit la schimb?. Simplu. Două proprietăţi: Satul Francez şi o bucăţică din Parcul Bordei pe care a vândut-o, însă nu a prezentat acte niciodată. Ba mai mult, în prima fază cei 4.600 de metri pătraţi erau în Strada Turgheniev, acum fiind plasaţi pe Mircea Eliade. Din informaţiile pe care le avem, mulţi copaci din Parcul Bordei s-au uscat, fiind trataţi în aşa fel încât să piară cât mai repede, o tactică pe care Constanda a aplicat-o încă din momentul în care a intrat în posesia parcului. În 2004, afaceristul a primit un aviz de la nimeni alta decât Sulfina Barbu, pe atunci director al Direcţiei de Mediu din Primăria Capitalei, pentru a tăia câteva zeci de copaci. Numărul lor a trecut de 100, mulţi pomi fiind doborâţi fără nici un fel de autorizaţie. Cu alte cuvinte, Constanda a distrus un parc al bucureştenilor şi, culmea, nimeni nu i-a cerut socoteală. În acelaşi timp, afaceristul s-a jucat cu nervii bucureştenilor blocând 18 milioane de euro. Pentru că aşa e-n viaţă: băieţii deştepţi câştigă, oamenii simpli pierd. Satul Francez era o afacere profitabilă pentru Primăria Capitalei, zeci de milioane de euro completau bugetul Capitalei, bani ce proveneau din închirierea vilelor de lux, acum în posesia lui Constanda. Municipalitatea a rămas cu doar câteva apartamente şi un club.


Propunere PC de expropriere

Vicepreşedintele PC, Marius Marinescu, va face astăzi la Senat un amendament la proiectul său care să prevadă exproprierea lui Costică Constanda de Satul Francez. "Constanda nu a fost niciodată proprietar în Satul Francez. Voi iniţia un amendament la proiectul de lege care prevede exproprierea lui Constanda de Parcul Bordei, astfel încât acesta să fie expropriat şi de Satul Francez", a spus Marinescu, precizând că schimbul încheiat între Primărie şi Constanda este abuziv, întrucât Parcul Bordei face obiectul unui litigiu între municipalitate şi Eco Civica. Marinescu a făcut aceste declaraţii cu prilejul lansării candidatului PC la Primăria Capitalei, vicepreşedintele PC Bucureşti, Codrin Ştefănescu, care le-a promis bucureştenilor că le va reda oraşul ce le-a fost luat.

Ulterior, Ştefănescu împreună cu Marius Marinescu, Codruţ Şereş şi Liliana Ghervasuc, simpatizanţi ai PC şi membri ai ONG-urilor au făcut un lanţ viu în jurul parcului, cerând ca acesta să fie salvat. "Respectaţi legea!", "Stop nedreptăţii din România!" au scandat participanţii, care la final au primit câte o cutiuţă de bijuterii din catifea roşie plină cu pământ din Parcul Bordei, "pământ mai scump decât aurul pentru că este luat dintr-un teren ce valorează un miliard de lei", după cum a precizat Ştefănescu. Dacă va câştiga cursa pentru Capitală, Ştefănescu a promis că le va da bucureştenilor parcurile şi toate spaţiile verzi înapoi şi va lupta pentru un oraş curat. "Ne vom lupta cu toţi şi nu vom face nici o înţelegere cu nimeni", a spus Ştefănescu. "Sper să le dai parcurile! Dă-ne aerul înapoi!... Să dovedeşti că eşti un pitbul! ..", i-a cerut Ghervasuc candidatului PC la Capitală.
  • Carmen Vintilă

×