x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Scandal în Senat: "Mincinos de cea mai joasă speţă!", "Amnezicule!"

Scandal în Senat: "Mincinos de cea mai joasă speţă!", "Amnezicule!"

de Aniela Nine    |    03 Mai 2010   •   00:00

O modificare legislativă la Legea patronatelor, iniţiată de Mircea Geoană şi de deputatul PSD Constantin Niţă, a dus luni în Senat la dispute între liberalul Puiu Haşotti şi democrat-liberalul Dumitru Oprea, cei doi aruncându-şi jigniri gen "mincinos de cea mai joasă speţă" şi "amnezic".

Neînţelegerile au fost declanşate după ce, în urma votului, raportul la proiectul de lege a fost respins. Liberalul Puiu Haşotti a reclamat faptul că unul dintre senatorii de la PDL a exercitat un vot dublu folosind pentru aceasta şi cartela ministrului Radu Berceanu, care, înainte de vot, părăsise sala de şedinţă. Haşotti a cerut reluarea votului ca să nu dezvăluie numele senatorului PDL prins cu ocaua mică. Negarea votului dublu de pedelistul Dumitru Oprea l-a făcut pe Haşotti să i se adreseze acestuia cu un "mincinos de cea mai joasă speţă". În replică, Oprea a acuzat "amnezia" lui Haşotti, care ar fi trecut cu vederea atunci când alţi liberali ar fi votat şi ei la dublu în alte şedinţe, lucru consemnat în stenograme, potrivit demcrat-liberalului. Acuzând fraudarea votului, dar şi lipsa de cvorum din sală, PSD i-a cerut lui Mircea Geoană să suspende şedinţa, ceea ce s-a şi întâmplat. Cum însă nu se exprimase un vot pe proiectul de lege, ci numai pe raport, iar termenul de adoptare tacită era azi, proiectul de lege a fost considerat adoptat tacit de Senat.

×
Subiecte în articol: politic