x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Scrisoare deschisă - Dan Voiculescu îl acuză pe Băsescu de demagogie

Scrisoare deschisă - Dan Voiculescu îl acuză pe Băsescu de demagogie

24 Apr 2008   •   00:00

Preşedintele fondator al PC Dan Voiculescu a adresat o scrisoare deschisă preşedintelui României Traian Băsescu în care critică declaraţiile acestuia referitoare la insuficienţa programului de predare al cadrelor didactice.



Preşedintele fondator al PC Dan Voiculescu a adresat o scrisoare deschisă preşedintelui României Traian Băsescu în care critică declaraţiile acestuia referitoare la insuficienţa programului de predare al cadrelor didactice.

Dan Voiculescu îl acuză pe şeful statului ca face "o mare nedreptate unor oameni a căror pregătire seriosă îl fac pe preşedinte ţării să pară semialfabetizat" şi îi cere să ceară scuze cadrelor didactice.




În atenţia Preşedintelui României, domnul Traian Băsescu

Domnule preşedinte,
Plecând de la declaraţiile dumneavoastră cu ocazia participării la "Campania globală pentru educaţie 2008”, declaraţii referitoare la insuficienţa programului de predare al cadrelor didactice, doresc să vă atrag atenţia că, prin afirmaţiile dvs, vă bateţi joc de toţi cei care prin efortul lor, mai mult decât să transmită cunoştinţe, ajută la pregătirea pentru viaţă a copiilor.


Faceţi, domnule preşedinte, o mare nedreptate unor oameni care au învăţat serios şi s-au pregătit constant pentru a ajunge să facă o meserie care îi ajută să se chinuie să trăiască, luptându-se zi de zi cu sărăcia.
Declaraţile dumneavoastră denotă nu doar demagogie, ci şi o mare nedreptate făcută unor oameni a căror pregătire seriosă îl fac pe preşedinte ţării să pară semialfabetizat. Şi merită spun că strădania dvs de a face rating, exersând ironii pe spatele unei categorii profesionale încă nedreptăţite în România, este o dovadă a lipsei de bun simţ, dacă ne gîndim că afirmaţiile referitoare la dascăli vin de la o persoană care recunoştea despre sine trecerea supeficială prin băncile şcolii.


În plus, domnule preşedinte, criticând efortul de zi cu zi al profesorilor evitaţi un alt adevăr. Că aceia care, zi de zi, încearcă prin munca lor nu numai să transmită cunoştinţe, ci să formeze caractere, sunt spre deosebire de o altă categorie profesională dragă dumneavoastră, patronii de firme de construcţii, cei care plătesc scump pentru sistemul ticăloşit, încercând zi de zi schimbarea lui.


Cât despre nedreptatea pe care o faceţi cadrelor didactice, aceasta are semnificaţii cu atât mai profunde dacă ne gîndim că suntem în Săptămâna Mare, un moment al datoriei pentru dreptate şi pentru cuvânt reţinut, conduită care pentru un şef de stat ar trebui să fie o obligaţie, nu o opţiune.


Vă cer deci domnule preşedinte, dacă intr-adevar credeţi că onoarea nu este un concept supraevaluat într-un moment preelectoral, să vă cereţi scuze cadrelor didactice pentru afirmaţiile dumneavoastră.
Puteţi dovedi astfel că declaraţiile au fost nimic mai mult decât una dintre nefericitele gafe, cu care ne-aţi obişnuit în aceşti patru ani de mandat şi nu o palmă dată dascălilor, carora le datoraţi măcar respect, ca om, dacă nu preocupare, ca şef de stat.

Dan Voiculescu
Preşedinte fondator al Partidului Conservator

×
Subiecte în articol: politic presedinte dan