x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Şedinţa CSAT s-a încheiat; preşedintele Iohannis va susţine o declaraţie de presă la ora 17,00

Şedinţa CSAT s-a încheiat; preşedintele Iohannis va susţine o declaraţie de presă la ora 17,00

27 Sep 2016   •   16:37
Şedinţa CSAT s-a încheiat; preşedintele Iohannis va susţine o declaraţie de presă la ora 17,00

Şedinţa Consiliului Suprem de Apărare a Ţării (CSAT), condusă de preşedintele Klaus Iohannis, s-a încheiat marţi după peste patru ore de discuţii, urmând ca şeful statului să susţină o declaraţie de presă la ora 17,00. 

La şedinţă au participat şi premierul Dacian Cioloş, ministrul Apărării, Mihnea Motoc, ministrul Afacerilor Interne, Dragoş Tudorache, ministrul Afacerilor Externe, Lazăr Comănescu, ministrul Justiţiei, Raluca Prună, ministrul Economiei, Costin Borc, ministrul Finanţelor, Anca Dragu, adjunctul directorului SRI, colonelul Cristian Bizadea, generalul Silviu Predoiu - care îl înlocuieşte pe Mihai Răzvan-Ungureanu, după ce acesta a demisionat de la şefia SIE, şeful Statului Major General, Nicolae Ciucă, consilierul prezidenţial pentru securitate naţională, Ion Oprişor, secretarul CSAT Mihai Şomordolea. 

Ordinea de zi a şedinţei CSAT a cuprins: implementarea deciziilor adoptate la Summitul NATO de la Varşovia, cu implicaţii la nivel naţional, evoluţiile din Orientul Mijlociu şi implicaţii pentru România, principalele măsuri necesare pentru înlăturarea ameninţărilor la adresa securităţii naţionale generate de un aflux masiv de imigranţi, precum şi pentru prezervarea climatului de ordine şi siguranţă publică. 

Totodată, pe ordinea de zi au fost şi teme legate de situaţia operatorilor din industria de apărare, evaluarea nivelului de securitate cibernetică în cazul instituţiilor publice din România, constituirea şi operaţionalizarea Brigăzii multinaţionale pentru dezvoltarea şi consolidarea elementelor esenţiale ale prezenţei aliate înaintate, avansate, sistemul de sănătate publică şi starea de sănătate a cetăţenilor.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: csat klaus iohannis dacian ciolos