x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Senatorii au definit şpaga electorală. Alegătorul mituit riscă 5 ani puşcărie. Vezi ce ”atenţii” poţi primi.

Senatorii au definit şpaga electorală. Alegătorul mituit riscă 5 ani puşcărie. Vezi ce ”atenţii” poţi primi.

de Aniela Nine    |    15 Iun 2011   •   11:07
Senatorii au definit şpaga electorală. Alegătorul mituit riscă 5 ani puşcărie. Vezi ce ”atenţii” poţi primi.

In an preelectoral, senatorii au dezbatut o initiativa electorala menita a pedepsi cea mai obisnuita practica electorala: spaga data pentru voturi, indiferent daca este vorba despre bani, alimente, bauturi sau diferite obiecte.

Initiativa legislativa apartine catorva parlamentari PSD si, in forma initiala, prevedea introducerea votului obligatoriu, introducand si pedepsirea financiara in cazul cetatenilor care nu isi exercitau acest drept devenit obligatie. In dezbaterile din comisiile juridica si apoi administrativa insa proiectul de lege a fost modificat, obligativitatea votului fiind eliminata. In schimb s-a adaugat un amendament care defineste mita electorala, care este pedepsita conform legii cu inchisoare intre 6 luni si 5 ani, aplicabila atat celui care ofera mita cat si cetateanului care o primeste.

Astfel, modificand legislatia electorala in vigoare, senatorii–juristi au stabilit ca, pe langa bani, si marfurile de utilitate alimentara precum alimentele, bauturile alcoolice sau nealcoolice sau produsele din tutun se incadreaza la categoria incriminata a foloaselor oferite alegatorului pentru a-l determina sa voteze sau sa nu voteze un anumit candidat. Pedeapsa atat pentru oferirea sau raspindirea de astfel de bunuri cat si pentru alegatorii care le-ar primi este inchisoare intre 6 luni si 5 ani, conform legislatiei deja in vigoare.

Si pentru a elimina orice dubiu, senatorii au numit si obiectele de promovare electorala care pot fi oferite alegatorilor fara nicio problema legala: afise, pliante, carti postale, ilustrate, brichete, chibrituri, calendare, pixuri, sepci, tricouri, esarfe, fulare inscriptionate cu insemnele formatiunii politice sau produse cu fotografii ale candidatilor gen ecusoane, fanioane, stegulete.

Desi votul pe aceasta initiativa legislativa a fost amanat pentru sedinta de plen de luni, luarile de pozitie din cadrul grupurilor parlamentare au sugerat o sustinere a propunerii.

'Adoptarea acestei propuneri ar fi un semn clar ca noi, clasa politica, vrem ca si competitia electorala sa fie onesta. Oferirea de foloase materiale alegatorilor se numeste prostitutie politica, ne place sau nu. Este un targ imoral, incalificabil, dezonorant', a pledat senatorul UDMR Gyorgy Frunda pentru initiativa PSD.

'Trebuie dat un semnal ca asa nu se mai poate. e inacceptabil ca votul unor cetateni e deturnat prin astfel de metode de influentare, prin fel de fel de daruri. Un vot negativ la acest proiect ar insemna ca, indirect, incurajam astfel de practici. Caci isi aduc aminte unii ca au un bunic care a murit pe Titanic si imprastie in colegiu tot felul de obiecte ca pomana care sa-i aminteasca de bunicu' si organele statului preiau aceste lucruri in motivarile deciziilor', a sustinut la randu-i presedintele comisiei juridice Toni Grebla. Senatul este prima camera sesizata cu acest proiect de lege.

×