x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Senatorii vor mai multe WC-uri

Senatorii vor mai multe WC-uri

de Lavinia Dimancea    |    28 Iul 2005   •   00:00
Senatorii vor mai multe WC-uri

Senatorii sunt nemultumiti de conditiile in care vor lucra din toamna, in noua cladire a Senatului de la Palatul Parlamentului. Una dintre cauze este numarul mic al WC-urilor cu care este dotat sediul.

Senatorii au inceput deja sa isi faca bagajele pentru a se muta la Palatul Parlamentului de la 1 septembrie. Ieri, pe culoarele Senatului, puteau fi zarite, pe alocuri, cutii intregi cu documente, ce aveau sa fie trimise spre noile birouri senatoriale. La Directia de Relatii Parlamentare Externe, functionarii impachetau de zor. "Ni s-a spus ca trebuie sa ne mutam", ne-a explicat una dintre functionare, refuzand sa vorbeasca mai mult pe acest subiect. Desi mai este o luna pana atunci si mutatul e in toi, multi dintre senatori si-au vizitat viitoarele birouri. Impresia? Cei mai multi sunt total nemultumiti de conditii, si una dintre ele este numarul insuficient de WC-uri. "Au venit foarte multi senatori sa imi spuna ca sunt nemultumiti pentru ca spatiile Senatului de la Palatul Parlamentului nu sunt la fel ca acelea ale Camerei Deputatilor. Si este adevarat, iar cele doua mari diferente sunt toaletele si lifturile. Sunt prea putine in comparatie cu marimea cladirii. Cine vine primul ia ce-i mai bun", ne-a declarat secretarul general al Senatului, Dan Vasiliu, dandu-le dreptate colegilor sai. El a explicat ca incaperi cu toaleta exista doar pentru membrii Biroului Permanent, ceilalti senatori fiind nevoiti sa foloseasca toaletele de pe hol, destinate si expertilor, consilierilor si personalului auxiliar. "Se va sta la coada, spre deosebire de deputati, care au toalete pe masura numarului de sali", s-au plans senatorii.

NEAJUNSURI. Printre nemultumiti se numara senatorii UDMR. "Sunt niste conditii de neacceptat. Modul cum sunt aranjate spatiile, lipsa unora pentru staff... si trebuie sa mergi o ora de la un birou la altul", ne-a spus viceliderul grupului UDMR din Senat, Szabo Karoly Ferenc. Membrii Comisiei de Munca, cei care au si facut ieri un tur al noilor birouri, au problemele lor. "Nu ne putem muta in asemenea conditii", ne-a declarat senatorul PSD Ion Chelaru, membru al Comisiei, care a criticat faptul ca spatiile nu sunt pregatite, ca sunt putine la numar si dispersate, nefiind asezate unul langa altul. Asa se face ca nu exista birou pentru conducerea comisiei si nici macar o sala de sedinte. In plus, Chelaru s-a plans de lifturi, pentru ca ieri a fost nevoit sa stea o jumatate de ora sa il astepte. Totusi un senator mai fericit s-a aratat Aurel Simionescu (PSD). El a spus ca este mai bine la Parlament, intrucat Comisia de Administratie Publica din care face parte are mai mult spatiu decat in cladirea actuala.

MOBILA PUTINA
Desi nemultumiti de noua locatie, senatorii sunt obligati sa se mute si sa accepte ceea ce au, pentru ca, asa cum ne-a spus Dan Vasiliu, nu se mai poate face nimic. Secretarul general doreste ca mutarea Senatului in noua locatie sa se termine pana la 26 august, ramanand ca pana la finele anului sa fie mutate si Biblioteca, Arhiva Senatului, precum si alte doua departamente. Singura problema ar fi ca aceia care ocupa in momentul acesta spatiile alocate Senatului sa faca acelasi lucru. Vasiliu a spus ca este vorba de ANCECS, Pactul de Stabilitate pentru Europa de Est, SPP, precum si unele servicii ale Camerei Deputatilor, dar crede ca se va rezolva aceasta problema. De altfel, de astazi si incepe demontarea si mutatul mobilei, precum si al intregii dotari de care dispun senatorii. "Luam totul. Mobila, calculatoare, birouri. Acolo exista incaperi mobilate doar la parter si la etajele 1 si 2, celelalte, pana la 7, nu au decat draperii si perdele", a spus Vasiliu.

×
Subiecte în articol: politic senatului senatorii