x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Senatul a decis: Preşedintele, eliminat din procedura de numire a conducerii Consiliului Concurenței

Senatul a decis: Preşedintele, eliminat din procedura de numire a conducerii Consiliului Concurenței

08 Apr 2020   •   17:57
Senatul a decis: Preşedintele, eliminat din procedura de numire a conducerii Consiliului Concurenței
Sursa foto: facebook

Senatul a adoptat miercuri, într-o şedinţă online, modificările propuse de social-democraţii Şerban Nicolae şi Daniel Zamfir la legea Consiliului Concurenţei, potrivit cărora preşedintele României a fost eliminat din procedura de numire a conducerii instituţiei.

Senatorii Şerban Nicolae şi Daniel Zamfir au introdus câteva amendamente de ultim moment la proiectul de lege, care a fost aprobat în comisiile de specialitate.

„Argumentele prezentate azi (miercuri-n.r.), în plenul Senatului, de către unul din iniţiatorii legii, senatorul PSD Şerban Nicolae, sunt mai mult decât străvezii. Cerbicia cu care, în plină pandemie, PSD revine, pentru a patra oară, cu această propunere legislativă ne demonstrează cât de atent este acest partid când vine vorba de a sabota orice instituţie care ar putea funcţiona independent, dincolo de interesele sale politice”, a transmis senatorul USR George Dircă.

Potrivit proiectului, preşedintele României a fost eliminat din procedura de numire a conducerii Consiliului Concurenţei.

Proiectul a fost adoptat cu 80 de voturi „pentru”, 48 „împotrivă” şi două abţineri.

Actul normativ a fost deja adoptat de Camera Deputaţilor, fără modificările introduse pe ultima sută de metri de cei doi senatori PSD. Senatul este forul decizional în acest caz.

Sursa: Mediafax

×
Subiecte în articol: consiliul concurentei