x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Senatul, convocat pentru a vota proiectul privind autonomia Ținutului Secuiesc

Senatul, convocat pentru a vota proiectul privind autonomia Ținutului Secuiesc

29 Apr 2020   •   11:19
Senatul, convocat pentru a vota proiectul privind autonomia Ținutului Secuiesc

Președintele interimar al Senatului, Robert Cazanciuc, a anunțat convocarea plenului acestui for, miercuri, de la ora 14:00, cu un singur punct pe ordinea de zi, respective proiectul de lege privind autonomia Ținutului Secuiesc.

„Astăzi, de la ora 14:00, am convocat plenul Senatului cu un singur punct pe ordinea de zi. Senatorii PSD vor vota împotriva proiectului de lege privind autonomia Ținutului Secuiesc!”, a scris Robert Cazanciuc, miercuri, pe Facebook.

Astăzi, de la ora 14.00, am convocat plenul Senatului cu un singur punct pe ordinea de zi. Senatorii PSD vor vota ÎMPOTRIVA proiectului de lege privind autonomia Ținutului Secuiesc!

Publicată de Robert Cazanciuc pe Miercuri, 29 aprilie 2020

Camera Deputaților a adoptat tacit proiectul privind autonomia Ținutului Secuiesc. Acesta urmează să intre în dezbaterea Senatului, care este for decizional.

Proiectul prevede ca Ținutul Secuiesc să devină o regiune autonomă cu personalitate juridică în cadrul României. Inițiatori sunt deputații UDMR Zsolt-Istvan Biro şi József-György Kulcsar-Terza.

Proiectul a primit avize negative de la Consiliul Economic și Social și de la Consiliul Legislativ. De asemenea, Comisiile de specialitate din Camera Deputaților s-au exprimat împotriva adoptării.

Deputații Comisiei de Administrație au atras atenția că proiectul nu are în vedere dispozițiile Legii fundamentale a statului, potrivit cărora „România este stat national, suveran și independent, unitar și indivizibil”.

Regiunea autonomă va cuprinde, potrivit proiectului de lege actualele judeţe Covasna şi Harghita, cât şi scaunul istoric Mureş care aparţine judeţului Mureş

×