x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Senatul discută despre siguranţa alimentelor

Senatul discută despre siguranţa alimentelor

de Aniela Nine    |    22 Feb 2011   •   14:32

Senatul intenţionează să organizeze o şedinţă de plen specială pentru a discuta despre siguranţa alimentară în România, propunerea venind de la Comisia senatorială de agricultură condusă de Petre Daea. Tema exactă a dezbaterilor va fi ”Siguranţa alimentară în România, prezent şi viitor”, în solicitarea comisiei vorbindu-se şi de pericolul unei posibile crize alimentare la nivel mondial. ”Se iau în discuţie mai multe variante, organizarea unei şedinţe de plen în care ar putea fi convocaţi şi membri ai Academiei de Ştiinţe Agricole, sau organizarea unui simpozion, şi apoi chiar depunerea unei moţiuni simple împotriva ministrului Agriculturii”, a explicat variantele avute în vedere vicepreşedintele Senatului, Ioan Chelaru. Cum dezbaterea este programată a avea loc în aprilie, conducerea Senatului va stabili exact lista de invitaţi şi temele de discuţie într-o proximă întâlnire.

×