x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Şerban Nicolae, despre dosarul lui Tăriceanu: Eu nu pot să cer urmărirea penală pe acţiuni făcute după 10 ani

Şerban Nicolae, despre dosarul lui Tăriceanu: Eu nu pot să cer urmărirea penală pe acţiuni făcute după 10 ani

29 Mai 2019   •   13:58
Şerban Nicolae, despre dosarul lui Tăriceanu: Eu nu pot să cer urmărirea penală pe acţiuni făcute după 10 ani

Senatorul PSD Şerban Nicolae a declarat miercuri că el nu poate, în calitatea pe care o are, să ceară urmărirea penală a lui Călin Popescu-Tăriceanu "şicane", "acţiuni făcute pe protocoale", "după zece ani".

"Să o lămuresc cu Comisia (juridică - n.r.), că există speculaţii. Din punctul meu de vedere, acest tip de şicane, acest tip de acţiuni făcute pe protocoale, acest tip de acţiuni făcute după zece ani, pentru că s-a sesizat nu ştiu ce infractor care, pătruns de spiritul pocăinţei, s-a gândit să facă diverse declaraţii, îmi pare că nu au legătură cu Justiţia. Eu nu pot ca senator, în numele Senatului, să cer urmărirea penală a unui om ştiind că asta e partea procedurii penale pe asemenea considerente", a precizat Nicolae.

El a adăugat că nu a fost luată "niciun fel de decizie" în Comisia juridică în legătură cu dosarul lui Tăriceanu.

"Nu a fost niciun fel de decizie, a fost un vot împărţit - trei voturi 'pentru', două abţineri şi un vot 'împotrivă', nu s-a întrunit niciun fel de majoritate pentru o asemenea decizie, nu s-a făcut niciun raport. Senatul nu cere urmărirea penală a lui Călin Popescu-Tăriceanu. Eu nu pot să garantez, că votul e secret, eu nu cred că vreun social-democrat, vreun coleg de-al meu din grupul al cărui lider încă sunt să-şi fi schimbat opinia şi să fi ajuns la concluzia că trebuie să îmbrăţişăm formele de abuz care au paralizat România atâta vreme", a afirmat Nicolae.

Senatorul social-democrat a menţionat că a văzut dosarul şi nu a fost convins că trebuie cerută începerea urmăririi penale în această cauză.

"Poate nu ne-au trimis toate datele. În primul rând, este o abundenţă de documente fără legătură cu speţa, bănuiesc că în bătaia de joc care caracterizează comportamentul DNA dintr-o anumită perioadă, pentru că sunt lucruri care nu au legătură cu referatul şi cu sesizarea care ne-a fost transmisă. Aşa cum a fost cazul şi la momentul 'Microsoft', când se cerea pentru Ecaterina Andronescu şi pentru încă un coleg, unde ni s-au transmis contracte în poloneză, netraduse. Bănuiesc că vorbitorii de poloneză de la DNA se descurcau pe aceste contracte, dar nouă ne-a fost imposibil fără traducere autorizată. Nu cred că asta este Justiţie şi ar trebui să înţeleagă toată lumea că adevăraţii infractori scapă atunci când organele penale sunt direcţionate politic", a susţinut senatorul.

Cât priveşte amânarea de peste şase luni a dezbaterii în Comisia juridică a acestui dosar, Nicolae a spus că acest lucru a fost cauzat de faptul că unii colegi au solicitat şi "chiar au studiat dosarul".

"Nu s-a amânat din cauza procedurii, ci din cauza faptului că am avut colegi care au solicitat şi care chiar au studiat dosarul. Decizia nu trebuie luată cu scuza că nu sunt de specialitate. Aşa cum eu votez legi pentru agricultură fără să fiu de specialitate, nu pot să mă ascund sub această scuză a lipsei de specializare într-un anumit domeniu pentru ca să votez pentru că mi s-a spus de către alţii. Amânarea a fost făcută strict la solicitarea celor care vor să vadă dosarul", a conchis Nicolae.

Comisia juridică din Senat a decis, miercuri, trimiterea unui raport către Biroul permanent cu propunerea pentru încuviinţarea începerii urmăririi penale în cazul lui Călin Popescu-Tăriceanu. Propunerea va fi votată de plen. AGERPRES

×
Subiecte în articol: serban nicolae