x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Sesizarea lui Iordache referitoare la completurile specializate se va rejudeca

Sesizarea lui Iordache referitoare la completurile specializate se va rejudeca

de Ion Alexandru    |    06 Iun 2019   •   11:55
Sesizarea lui Iordache referitoare la completurile specializate se va rejudeca

Decizia cu privire la existenţa conflictului juridic constituţional, generat de încălcarea de către ÎCCJ a legii, prin nealcătuirea completurilor specializate să judece infracţiuni de corupţie, a fost amânată, pentru a cincea oară, de către Curtea Constituţională. Dezbaterile vor fi reluate pe data de 3 iulie, după ce judecătorul raportor, care a întocmit raportul de admitere, Petre Lăzăroiu, va părăsi CCR. La fel, alţi doi judecători, Maya Teodoroiu şi Ştefan Minea, îşi termină, până atunci, mandatele, urmând ca alţi trei membri să preia locurile vacante. Acest lucru înseamnă că o decizie finală cu privire la acest conflict juridic nu are cum să fie pronunţată până în luna septembrie, când se termină vacanţa judecătorească.

 

3 iulie este data la care CCR anunţă că va relua dezbaterile cu privire la sesizarea coflictului juridic de natură constituţională între Parlament şi Înalta Curte, generat de refuzul instanţei supreme de a respecta prevederile articolului 29 din Legea 78/2000. Judecătorii constituţionali nu au pronunţat decizia, nici ieri, cu toate că amânaseră deja de patru ori acest lucru. Concret, CCR trebuie să spună dacă ÎCCJ a încălcat Constituţia pentru că nu a desemnat completuri specializate să judece, pe fond, dosare de corupţie, aşa cum prevede imperativ o lege în vigoare.

Miza este una uriaşă, pentru că, în mod logic, CCR nu are cum să respingă existenţa conflictului juridic, mai ales având în vedere raţiunile care se regăsesc în motivarea Curţii cu privire la ilegala constituire a completurilor de 5. Iar admiterea echivalează cu recunoaşterea faptului că, în speţele de corupţie judecate, pe fond, la ÎCCJ, după anul 2013, au fost pronunţate sentinţe penale ilegale. Multe dintre ele menţinute, definitiv, în căile de atac la completurile de 5.

Amânarea, pentru 3 iulie, însă, va face ca acest verdict previzibil să fie întârziat până în luna septembrie, deoarece trei judecători care au analizat speţa, Maya Teodoroiu, Ştefan Minea şi Petre Lăzăroiu îşi încheie mandatele la CCR pe 9, respectiv 15 iunie. Iar în locul lor vor veni Simina Tănăsescu, Gheorghe Stan şi Cristian Deliorga. Aceştia nu se pot pronunţa în dosar până când nu îl studiază şi, un amănunt poate mult mai interesant, există un raport întocmit de Lăzăroiu. Fapt care va conduce la repunerea dosarului pe rol şi la rejudecarea lui în complet nou-constituit.

 

Sistemul rămâne în minoritate

 

Dacă decizia cu privire la completurile specializate a fost amânată, ieri, CCR a spulberat speranţele sistemului de a pune mâna pe plenul Curţii. Sesizarea USR cu privire la neconstituţionalitatea hotărârilor Camerei Deputaţilor şi Senatului, prin care au fost numiţi în funcţia de judecători ai CCR Gheorghe Stan şi Cristian Deliorga, a fost respinsă ca inadmisibilă.

Lovitură dură, dată astfel celor care ar fi dorit invalidarea celor două mandate, având în vedere că Stan şi Deliorga au fost propuşi de PSD şi votaţi de Parlament. Astfel, după constituirea noului plen al Curţii, raportul de forţe la CCR va rămâne neschimbat, de 6 la 3, ultimii fiind susţinătorii sistemului şi ai Administraţiei Prezidenţiale.

 

 

×