x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Sever Voinescu: PDL a suferit o înfrângere şi se impun anumite decizii

Sever Voinescu: PDL a suferit o înfrângere şi se impun anumite decizii

11 Iun 2012   •   13:27
Sever Voinescu: PDL a suferit o înfrângere şi se impun anumite decizii

Purtatorul de cuvant al PDL, Sever Voinescu, a declarat ca PDL a suferit o infrangere la alegerile locale si ca, in scurt timp, structurile de conducere ale partidului se vor reuni, pentru ca se impun anumite decizii.

"Evident, este o infrangere, fara discutie", a spus Voinescu intrebat fiind daca rezultatul alegerilor este unul onorant pentru partid, asa cum a afirmat Silviu Prigoana.

Voinescu precizat ca structurile de conducere ale partidului vor lua deciziile ce se impun, pentru ca, evident, se impun decizii.

"Decizii, nu demisii", a spus Voinescu, potrivit Agerpres. El a afirmat ca nu a auzit ca vreun coleg de partid sa ceara demisia presedintelui PDL Bucuresti, Elena Udrea.

Purtatorul de cuvant al PDL a refuzat sa faca mai multe comentarii privind subiectul alegerilor, spunand ca prefera sa vada rezultatul final inainte de a trage o concluzie si a adaugat ca are parerile sale de rau, dar si pareri de bine.

×