Secretarul general al Guvernului Radu Stroe (foto) a declarat ieri ca, daca va aparea presupusul biletel trimis de premierul Tariceanu lui Traian Basescu pentru a-l ajuta pe Dinu Patriciu, il va sfatui pe seful Executivului sa ceara analiza grafologica.
Stroe a apreciat ca biletelul la care face referire Elena Udrea nu exista. "In cazul in care va aparea un asemenea bilet, il voi sfatui pe primul-ministru sa ceara o analiza grafologica la cel mai recunoscut laborator din domeniu care se afla la Londra. Acolo se fac inclusiv analize chimice ale tipului de cerneala folosit, precum si alte proceduri sofisticate de stabilire a veridicitatii inscrisurilor", a declarat Radu Stroe pentru Mediafax. "Premierul Calin Popescu Tariceanu nu putea scrie un asemenea bilet. Daca el va aparea, inseamna ca este un fals, iar cei care l-au produs vor trebui sa suporte consecintele legale, aceasta fiind o fapta penala", a conchis Stroe. O ipoteza asemanatoare a avansat si Marius Oprea, consilierul personal al premierului, afirmand si el ca il va sfatui pe Tariceanu sa ceara expertiza grafologica.