x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Simonis: Cel mai probabil, votul de învestire a Guvernului Orban pe 4 noiembrie

Simonis: Cel mai probabil, votul de învestire a Guvernului Orban pe 4 noiembrie

23 Oct 2019   •   16:57
Simonis: Cel mai probabil, votul de învestire a Guvernului Orban pe 4 noiembrie

Liderul grupului PSD din Camera Deputaţilor, Alfred Simonis, a declarat, miercuri, că votul în Parlament pentru Guvernul Orban va avea loc, cel mai probabil, pe 4 noiembrie, dar sunt "şanse mici" ca acesta să fie învestit.

Având în vedere că premierul desemnat, Ludovic Orban, va depune joi la Parlament lista Cabinetului, Simonis a spus că Birourile permanente reunite ale celor două Camere ale Parlamentului urmează să fie convocate luni dimineaţă.

"Înseamnă că luni de dimineaţă vor fi convocate Birourile permanente reunite ale Camerei şi Senatului în care se va stabili un calendar al audierilor. Foarte important este să avem timpul necesar să audiem fiecare ministru, să nu fim pe fugă, să încercăm să înţelegem ce doreşte să facă fiecare potenţial ministru pe domeniul pe care îl va coordona, după care să stabilim ziua de vot. Dacă luni vor fi Birourile permanente reunite, măcar două, trei zile de audieri trebuie să avem în comisii, urmând ca după aceea să avem votul. Dacă va fi la finalul săptămânii viitoare sau la începutul celeilalte, rămâne să stabilească Birourile permanente reunite, dar, din câte am înţeles la moţiunea de cenzură, (...) cei din Opoziţie nu doresc un vot vineri, cum nu au dorit nici la moţiunea de cenzură, mă gândesc că nu vor vrea vineri să facă nici învestirea noului Guvern, prin urmare cel mai probabil votul va fi luni, 4 noiembrie", a afirmat Simonis, la Parlament.

El a explicat că la învestirea ultimelor două Guverne audierile au durat o zi, cel mult două, pentru că a fost schimbat premierul şi miniştri au rămas, în mare măsură, aceiaşi. "Nu avea sens să audiezi încă o dată miniştri în funcţie, care au fost audiaţi cu şase luni înainte. De data aceasta, partidele care au reuşit să răstoarne Guvernul Dăncilă, îşi doresc (...) să fie foarte serios audiaţi toţi miniştri care vor fi propuşi de premierul desemnat", a adăugat deputatul PSD.

Simonis a menţionat că atunci când vrei să guvernezi, fără să ai majoritate, "depinzi de fiecare partiduleţ".

"Când încerci să deturnezi rezultatul alegerilor parlamentare din 2016, aşa cum au făcut cele cinci partide şi un grup parlamentar, păţeşti ca Ludovic Orban, nu reuşeşti nici măcar, că ai vrea, să vii repede pentru un vot în Parlament. Am văzut că PMP este supărat că nu a fost chemat la guvernare, am văzut că domnul Barna s-a mai speriat după ce a fost chemat pe la diferite instituţii ale statului şi, după ce în prealabil spusese că nu vrea să voteze acest Guvern, a anunţat că îl va vota. Pro România a anunţat că nu va vota acest Guvern, prin urmare, sunt şanse mici ca acest Guvern să fie învestit în perioada următoare. Atunci când încerci cu 20% să guvernezi, depinzi de fiecare partid şi partiduleţ care poate schimba soarta majorităţii", a afirmat liderul deputaţilor PSD.

Întrebat despre ce şanse sunt ca PSD şi Pro România să facă un nou Guvern, Simonis a răspuns: "Deocamdată există o propunere de premier desemnat, un politician cu adevărat eşuat, a pierdut mai toate competiţiile electorale în care a intrat până acum, probabil că va pierde şi această nominalizare, pentru că nu va reuşi să o ducă la bun sfârşit, însă ce va fi în viitor mi-e greu să comentez. (...) Majoritatea celor de la Pro România sunt deputaţi aleşi pe listele PSD".

În opinia sa, organizarea de alegeri anticipate "pe termen scurt nu este o variantă". "Din ceea ce am văzut atât preşedintele, cât şi celelalte partide, încă de Opoziţie, nu îşi doresc alegeri anticipate în acest an, ci vor fi anul viitor", a completat Simonis. AGERPRES

×
Subiecte în articol: Ludovic Orban