x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Sir Graham Watson: Antonescu FIE ŞI-A PIERDUT MINŢILE, FIE A FOST MITUIT

Sir Graham Watson: Antonescu FIE ŞI-A PIERDUT MINŢILE, FIE A FOST MITUIT

26 Mai 2014   •   22:52
Sir Graham Watson: Antonescu FIE ŞI-A PIERDUT MINŢILE, FIE A FOST MITUIT

Într-o intervenţie telefonică la emisiunea Sinteza zilei, la Antena3, Sir Graham Watson, fostul lider al liberalilor din Parlamentul European, a vorbit în termeni duri despre decizia PNL de a părăsi ALDE şi de a se asocia grupului PPE.

Graham Watson a declarat că nu-şi poate explica decizia lui Crin Antonescu şi a PNL de a părăsi ALDE şi de a se asocia PPE, popular-europenii neavând nimic în comun cu valorile liberalismului.
"Sunt extrem de surprins. PNL  Este fără îndoială un partid liberal care nu are nimic în comun cu populari-europenii.  FIE ANTONESCU ŞI-A PIERDUT MINŢILE, FIE A FOST MITUIT. Nu există niciun motiv logic pentru care un partid liberal să se asocieze PPE. PPE îl reprezintă pe Traian Băsescu, pe Viktor Orban, pe Bojko Borisov, pe Silvio Berlusconi, şi în mod definitiv nu este un partid liberal. Aş fi la rândul meu extrem de interesat să aflu cum ar putea apăra domnul Antonescu această decizie a sa", a declarat Graham Watson.

"Aş fi foarte mirat ca oameni ca Renate Weber, Norica Nicolai sau Ramona Mănescu s-ar putea alătura fiicei preşedintelui Băsescu. Cred că o singură persoană din interiorul PNL a sesizat acest pericol, şi a acţionat în consecinţă, dându-şi demisia din PNL, domnul Călin Popescu Tăriceanu. Sper ca şi ceilalţi liberali să se alăture domnului Tăriceanu, pentru a păstra valorile liberale în România, pentru a avea un nou vehicul liberal", a mai precizat fostul lider ALDE.


×
Subiecte în articol: crin antonescu graham watson