x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Site-ul care monitorizează deputaţii

Site-ul care monitorizează deputaţii

de Paul Barbu    |    10 Ian 2016   •   21:41
Site-ul care monitorizează deputaţii
Sursa foto: Diana Oros

Dacă sunteţi interesaţi să vedeţi cât de mult muncesc aleșii noștri din Camera Deputaţilor, de astăzi puteţi face acest lucru prin intermediul site-ului Multumesc.org.

Acolo puteţi vedea cât de mult au lipsit deputaţii în ultimele 30 sau 90 de zile sau care le-a fost rata de prezenţă pe durata întregului mandat. Site-ul a fost dezvoltat de un grup de tineri profesioniști din IT care au lucrat la proiect aproape două luni. „Scopul site-ului este transparenţa și accesibilitatea unor informaţii care erau deja publice, dar greu de urmărit”, ne-a declarat Bogdan Bocșe, iniţiatorul proiectului Multumesc.org. Potrivit lui, pe site se face o analiză cantitativă a prezentei la vot, atât la nivel individual cât și la nivel de partid, și nu una calitativă, a activităţii desfășurate.

Din păcate, același lucru nu s-a putut realiza și pentru Senat pentru că tinerii ar fi riscat să blocheze involuntar site-ul reprezentanţilor Camerei Superioare, având în vedere că acesta nu este realizat nici măcar după standardele anului 2005.
 

×