x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Social-democraţii se reunesc astăzi și mâine în Consiliu Naţional. Ponta: "Trebuie să spunem foarte clar ce avem de făcut în 2014"

Social-democraţii se reunesc astăzi și mâine în Consiliu Naţional. Ponta: "Trebuie să spunem foarte clar ce avem de făcut în 2014"

08 Noi 2013   •   08:25
Social-democraţii se reunesc astăzi și mâine în Consiliu Naţional. Ponta: "Trebuie să spunem foarte clar ce avem de făcut în 2014"

Consiliul Național anual al Partidului Social Democrat va avea loc vineri și sâmbătă în București, reuniunea având pe agendă subiecte politice la zi, între care proiectul de lege privind descentralizarea.

Astăzi vor avea loc dezbateri pe ateliere de specialitate, urmând ca sâmbătă peste 4.500 de delegați ai PSD să se reunească în plenul Consiliului Național.

La acest for de conducere al PSD, primul ca importanță după Congres, nu vor avea loc alegeri pentru cea mai înaltă funcție, ultimul președinte al Consiliului fiind, până în 2012, fostul premier Adrian Năstase.

"Sâmbătă dimineață, întâlnirea în plen a noastră, a Consiliului Național lărgit, este evenimentul anual în care trebuie să spunem foarte clar către toți membrii noștri, către toți militanții noștri ce s-a făcut bine în această perioadă, ce s-a făcut rău și mai ales ce avem de făcut în 2014 — încă un an important, încă un an greu. Nu mai vin ani ușori, se pare, așa încât vă rog pe toți ca în această săptămână să discutăm despre temele mari ale Partidului Social Democrat și ale celor care ne votează, în așa fel încât votanții noștri, militanții noștri, membrii noștri, aliații noștri, adversarii noștri să știe foarte clar ce dorește și ce-și propune PSD să facă pentru 2014", a declarat luni Victor Ponta, citat de Agerpres.

Un punct esențial pe agenda Consiliului Național al PSD îl reprezintă proiectul de lege privind descentralizarea, care va fi prezentat și în Parlament până la jumătatea lunii noiembrie.

"Din 2010 am trecut la un mod de organizare specific partidelor de centru-stânga europene — și anume o conferință anuală, conferință la care au loc dezbateri tematice pe cele mai importante subiecte pentru PSD și vineri, în cursul zilei, vor fi 15-20 de paneluri diferite pe toate domeniile, care prezintă importanță pentru agenda publică și a noastră ca partid, după care, după-amiază, o să avem reuniunea aleșilor locali — președinți de consilii județene, primari, consilieri județeni și locali cu care să dezbatem pregătirea pentru 2014 a agendei noastre de dezvoltare a comunităților locale", a precizat tot luni președintele PSD.

El a mai spus că la reuniunea în plen de sâmbătă sunt așteptați aproximativ 4.500 de delegați, urmând ca liderii PSD să-și prezinte principalele obiective politice și strategice pentru anul 2014.

"Pentru noi, în fiecare an, acest Consiliu anual are importanță nu doar de a ne întâlni cu principalii noștri militanți, ci și de a prezenta opiniei publice și membrilor de partid direcțiile pentru anul care urmează. Evident, următorul Consiliu Național va fi la sfârșitul anului 2014. Am stabilit lucruri care țin de organizare, de responsabili de fiecare domeniu în parte. Îmi doresc foarte mult ca la sfârșitul acestei săptămâni acest eveniment politic de partid să dea răspunsuri la foarte multe lucruri. PSD este în acest moment principalul partid de guvernare ca număr de parlamentari, ca număr de aleși locali și ca număr de membri ai Guvernului și deciziile pe care noi le luăm au importanță nu doar pentru partid sau pentru militanții noștri, ci practic pentru dezvoltarea în continuare a întregii societăți", a mai spus premierul Victor Ponta.

Consiliul Național ar putea valida, pe de altă parte, susținerea social-democraților români pentru candidatura lui Martin Schulz la președinția Comisiei Europene.

"Aș vrea la Consiliul Național să cerem eventual — nu avem o procedură prevăzută în Statut... La nivel european, Partidul Socialiștilor Europeni îl va avea ca și candidat pentru funcția de președinte al Comisiei Europene pe Martin Schulz. Este o persoană pe care o cunoaștem foarte bine și care a fost de multe ori și în România, și aici, la PSD. Și cred că e bine pentru PSD, fiind unul din partidele cele mai puternice în acest moment, într-o familie politică care are deja zece prim-miniștri în Europa, să avem un candidat comun pentru funcția de președinte al Comisiei Europene", a precizat președintele PSD.

×