x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Social-democraţii se reunesc în şedinţa Biroului Permanent

Social-democraţii se reunesc în şedinţa Biroului Permanent

20 Noi 2018   •   15:54
Social-democraţii se reunesc în şedinţa Biroului Permanent
Sursa foto: Lucian Alecu

Şedinţă de urgenţă a social-democraţilor, după ceremonia de învestire a noilor ministry ai guvernului condus de Viorica Dăncilă. Liderii social-democraţi se întâlnesc pentru şedinţa Biroului Permanent Naţional, potrivit unor surse politice.

Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat că a aprobat remanierea guvernamentală, el prezentând lista miniştrilor pentru care a semnat decretul de numire în funcţie, din care lipsesc propunerile pentru Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice şi Ministerul Transporturilor, în speţă Ilan Laufer şi Lia Olguţa Vasilescu, despre care şeful statului a spus că sunt nepotrivite şi vor fi refuzate.

"Am emis decretul de remaniere, ţinând cont de propunerile formulate. Aşadar, se revocă din funcţia de membru al Guvernului miniştrii Vasilescu, Andruşcă, Ivaşcu, Cojocaru şi Bran. Se ia act de demisia ministrului Fifor", a precizat Iohannis la Palatul Cotroceni.

Şeful statului nu a anunţat revocarea din funcţie a lui Paul Stănescu - vicepremier şi ministru al Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice şi a lui Lucian Şova - ministru al Transporturilor. 

Sursa: Agerpres

×
Subiecte în articol: psd birou permanent iohannis