x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Sondaj CCSB: Traian Băsescu sub pragul psihologic de 40% de intenţii de vot

Sondaj CCSB: Traian Băsescu sub pragul psihologic de 40% de intenţii de vot

15 Iul 2009   •   00:00

Institutul de sondare a opiniei publice CCSB a dat publicităţii un sondaj pe teme social politice care relevă, pentru prima dată, scăderea intenţiilor de vot în ceea ce-l priveşte pe Traian Băsescu sub pragul de 40%.



În privinţa percepţiei publice asupra direcţiei în care se îndreaptă România, sondajul constată că ponderea celor care care consideră că România se îndreaptă într-o direcţie greşită a crescut peste marjele de eroare, de la 53% la 58%.

În privinţa participării la vot, sondajul estimează un interes mediu al populaţiei faţă de alegerile din toamnă, estimând un procent de 40% de participare la urne.

Alegerile prezidenţiale au fost estimate din două puncte de vedere, primul are în vedere cei mai probabili candidaţi iar cel de al doilea ia în considerare toţi potenţialii candidaţi la aceste alegeri.

La întrebarea "Dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri prezidenţiale şi ar candida următorii, Dvs. pe cine aţi vota drept Preşedintele al României dintre următorii candidaţi?", sondajul CCSB a indicat următoarele rezultate: Traian Băsescu, PD-L - 38%, Crin Antonescu, PNL - 20%, Mircea Geoană, Alianţa PSD+PC - 19%, Corneliu Vadim Tudor, PRM - 12%, Principele Radu Duda, independent - 7%, Kelemen Hunor, UDMR - 2%, alţii - 2%.

În privinţa evoluţiei procentelor obţinute de candidaţii meţionaţi, sondajul concluzionează că, cel mai probabil în urma scandalurilor mediatice în care a fost implicat Traian Băsescu scade sub pragul psihologic de 40%, reuşind să obţină 5 puncte procentuale peste opţiunile de vot în ceea ce priveşte partidul care îl poate susţine, PD-L.
Poziţia lui Crin Antonescu se consolidează, reuşind pentru prima dată clasarea înaintea lui Mircea Geoană şi obţinând patru puncte procentuale peste votul partidului.  
Mircea Geoană pierde poziţia a doua în intenţiile de vot şi cade sub pragul psihologic de 20%, situându-se semnificativ, cu 14 puncte procentuale, sub votul partidului.
Evoluţia cea mai spectaculoasă o are Corneliu Vadim Tudor, care de la 9% în aprilie, atinge în luna iulie 12% din intenţiile de vot.
Principele Radu Duda, independent, scade semnificativ, de la 10% în aprilie la 7% în iulie.
Anunţarea candidaturii lui Kelemen Hunor, din partea UDMR, nu a avut efectul scontat, procentul acestuia situându-se semnificativ sub potenţialui de vot al maghiarilor, 6%.


În cazul celei de a doua variante, în care repondenţilor le-a fost prezentată o lista ce cuprindea toţi potenţialii candidaţi la alegerile prezidenţiale, Sorin Oprescu, Emil Boc, şi care prezenta candidatura independentă a lui Traian Băsescu, la aceeaşi întrebare ca şi în prima variantă rezultatele au fost următoarele: Traian Băsescu, independent - 35%, Crin Antonescu, PNL - 18%, Mircea Geoană, Alianţa PSD+PC - 17%, Corneliu Vadim Tudor, PRM - 10%, Sorin Oprescu, independent - 9%, Principele Radu Duda, independent - 4%, Emil Boc, PD-L -3%, Kelşemen Hunor, UDMR - 2%, alţii - 2%.

Introducerea lui Sorin Oprescu în lista candidaţilor la alegerile prezidenţiale nu modifică ierarhia precedentă, el reuşind să capaciteze aproximativ câte un punct procentual de la fiecare dintre ceilalţi candidaţi, cel mai afectat fiind Principele Radu Duda.
Candidatura independentă a lui Traian Băsescu, şi în consecinţă desemnarea drept candidat al PD-L a lui Emil Boc nu modifică semnificativ structura votului simpatizanţilor lui Băsescu, doar 3% dintre aceştia optând pentru candidatul partidului, Emil Boc. 

Confruntarile dintre candidaţi într-un potenţial turul doi de scrutin al alegerilor prezidenţiale, voturile s-ar repartiza astfel: Traian Băsescu-75%/ Principele Duda-25%, Traian Băsescu 57%/ Sorin Oprescu- 43%, Traian Băsescu-55%/ Mircea Geoană-45%, Traian Băsescu-54%/Crin Antonescu-46%.

Dacă alegerile parlamentare ar avea loc duminica urm[toare, acestea ar avea doi câştigători Alianţa PSD+PC şi PDL cu câte 33%, urmate de PNL-15%, PRM-9%, UDMR-6%, PNGCD- 2%, PNŢCD-1% şI un alt partid 1%.

Sondajul a fost realizat pe un eşantion reprezentativ la nivel naţional de 1009 persoane şI are o marjă de eroare de 3,1%, la un nivel de probabilitate de 95%.

×
Subiecte în articol: basescu traian politic