x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Sorin Frunzăverde la Antena 3: "Cu Traian Băsescu nu trebuie negociat, trebuie să fie suspendat de Parlament!"

Sorin Frunzăverde la Antena 3: "Cu Traian Băsescu nu trebuie negociat, trebuie să fie suspendat de Parlament!"

04 Feb 2013   •   23:41
Sorin Frunzăverde la Antena 3: "Cu Traian Băsescu nu trebuie negociat, trebuie să fie suspendat de Parlament!"
Sursa foto: Cornel Putan/Intact Images

Invitatul lui Mihai Gâdea în emisiunea Sinteza Zilei, realizată la Antena 3, a fost  Sorin Frunzăverde, politicianul care a dat o grea lovitură PDL prin plecarea sa.  Acesta a venit să explice de ce crede că nu trebuie negociat cu Traian Băsescu şi mai ales de ce afirmă că preşedintele trebuie suspendat de urgenţă.

 
"Domnul Traian Băsescu face o declaraţie, după părerea mea, gravă. Că acceptă să îşi depună demisia dacă şi cei 588 de membri ai Parlamentului  demisionează. Ceea ce eu cred că din nou expediază guvernarea, actul politic din România, în derizoriu. Pentru că luăm în derizoriu Parlamentul României", a declarat vicepreşedintele liberal.
 
"Suspendarea preşedintelui nu este o bucurie. Băsescu trebuie suspendat doar dacă nu respectă Constituţia. Sigur, nu e o bucurie, dar nu e nici o tragedie. Nu este o bucurie, dar pentru Parlament, dacă sesizează o astfel de încălcare a Constituţiei, devine o obligaţie", a adăugat politicianul. 
 
De asemenea, Frunzăverde a declarat că din nefericire, România este încă un stat poliţienesc, iar "într-un stat încă poliţienesc se poate întâmpla orice. Încă, din nefericire."
 
Pe de altă parte, Sorin Frunzăverde nu crede că este bine ca Parlamentul să se grăbească în elaborarea și aprobarea noii Constituţii. 
 
"Evident că este bine să aprobăm cât mai repede o nouă Constituţie. Dar cred că legea fundamentală a statului, prin definiţia ei, este un act normativ foarte foarte important. Şi nu cred că de data aceasta trebuie să greşim. Cred că România trebuie să aibă o Constituţie care să îi reprezinte pe români, să reprezinte stadiul de dezvoltare al României în acest moment; să reprezinte ceea ce reprezintă astăzi România, stat membru în Uniunea Europeană şi în NATO; să stabilească odată pentru totdeauna dacă România este republică parlamentară sau republică prezidenţială", a declarat Frunzăverde.  
 

×