x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Sorin Ilieşiu, senator PNL: Am semnale că o alianţă a liberalilor cu Traian Băsescu nu este un zvon

Sorin Ilieşiu, senator PNL: Am semnale că o alianţă a liberalilor cu Traian Băsescu nu este un zvon

18 Feb 2014   •   16:10
Sorin Ilieşiu, senator PNL: Am semnale că o alianţă a liberalilor cu Traian Băsescu nu este un zvon

Senatorul Sorin Ilieşiu a transmis astăzi, într-o a doua scrisoare deschisă către membrii partidului, că are suficiente semnale "directe sau indirecte" din partea lui Crin Antonescu că o viitoare alianţă politică a PNL cu Traian Băsescu "nu este doar un zvon".

"Am suficiente semnale directe sau indirecte din partea domnului Crin Antonescu că o viitoare alianţă politică a Partidului Naţional nu este doar un zvon. (...) Consider că domnul Crin Antonescu trebuie să facă un pas înapoi inclusiv pentru faptul că o viitoare alianţă politică a Partidului Naţional Liberal cu domnul Traian Băsescu ar însemna trădarea în cel mai înalt grad a votului covârşitor pe care poporul român l-a dat de trei ori împotriva politicii domnului Băsescu: la alegerile locale, la referendumul pentru demitere şi la alegerile parlamentare. Sunt convins că o atare alianţă ar însemna sinuciderea politică şi morală a Partidului Naţional Liberal, aruncarea României într-o gravă şi interminabilă criză şi, nu în ultimul rând, continuarea şi amplificarea circului politic dirijat de domnul Băsescu în anii care urmează", susţine Ilieşiu, potrivit Agerpres.

O asemenea alianţă, potrivit lui Ilieşiu, ar însemna sacrificarea interesului naţional şi a bunăstării românilor, precum şi împiedicarea actualului mers ascendent al României, idealuri politice cu care Băsescu s-a dovedit, în opinia sa, incompatibil.

Potrivit lui Ilieşiu, Senatul ar trebui să ia atitudine faţă de 'abuzurile repetate şi faţă de încălcările Constituţiei de către domnul preşedinte' iar Parlamentul să adopte o scrisoare către forurile de conducere ale Uniunii Europene în care să prezinte lista acestor abuzuri.

El susţine că a fost 'certat' pentru aceste opinii de o persoană 'care reprezintă interesele politice ale domnului Crin Antonescu' şi care i-ar fi spus să nu facă această propunere în Senat, ci doar în grupul parlamentar al PNL, într-o şedinţă nepublică a acestuia.

Senatorul liberal aminteşte în scrisoare şi de faptul că în 2005 şi în 2006 i-a cerut preşedintelui României, în numele societăţii civile, să condamne crimele comuniste, însă Băsescu a făcut acest lucru doar când 'nu a mai avut încotro, astfel încât, la sfârşitul anului 2006 a recurs nu la o veritabilă condamnare a comunismului, ci la o farsă a acesteia'.

"Pentru ca acest act să nu rămână o farsă, i-am propus anul trecut preşedintelui Senatului României, adică domnului Crin Antonescu, să fie de acord cu adoptarea condamnării morale, în spiritul iertării creştine şi al reconcilierii naţionale, a crimelor totalitarismului comunist de către membrii Parlamentului României, având ca fundament un raport incontestabil, elaborat de Academia Română", arată Ilieşiu.

Potrivit senatorului, după ce iniţial Antonescu a fost de acord cu acest act, în ultimele trei luni a refuzat să dea curs apelului său 'pentru a nu-l supăra pe domnul Băsescu, care şi-a dat seama că în acest fel va intra în istorie ca cinicul farsor al condamnării crimelor comuniste'.

Într-o primă scrisoare deschisă adresată liberalilor marţi dimineaţă, senatorul Sorin Ilieşiu propunea ca preşedintele PNL, Crin Antonescu, să facă un pas înapoi iar încrederea să îi fie acordată lui Călin Popescu-Tăriceanu.

"Propun organizarea urgentă a unui congres extraordinar al Partidului Naţional Liberal care să decidă rămânerea partidului nostru la guvernare şi participarea acestuia în cadrul Uniunii Social Liberale atât la alegerile europarlamentare, cât şi la cele prezidenţiale, astfel încât viitorul preşedinte al României sau viitorul prim-ministru să fie dat de Partidul Naţional Liberal. Cred că acestea vor deveni posibile doar dacă domnul Crin Antonescu va face un pas înapoi şi doar dacă îi vom acorda încrederea noastră domnului Călin Popescu Tăriceanu, cel care a fost prim-ministru al României în perioada de maximă bunăstare a românilor din ultimii 70 de ani. Am convingerea că Uniunea Social-Liberală reprezintă singura soluţie pentru România în următorii ani", mai spune Ilieşiu în scrisoare.

×