x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Sorin Oprescu, independentul Capitalei

Sorin Oprescu, independentul Capitalei

de Carmen Vintila    |    Aniela Nine    |    16 Iun 2008   •   00:00
Sorin Oprescu, independentul Capitalei

SONDAJE LA URNE: "DOCTORU’" – 55%, "BULDOGU’" – 45%
În premieră pentru Bucureşti, un independent, Sorin Oprescu, a cîştigat Primăria Capitalei. Cele două exit-poll-uri realizate de CCSB şi INSOMAR îl creditează cu 55% din voturi pe Sorin Oprescu, iar pe contracandidatul său, Vasile Blaga (PD-L), cu 45%. Potrivit aceloraşi sondaje, la Primăria Sectorului 1 a învins Andrei Chiliman (PNL), la Sectorul 4 Cristian Popescu Piedone (PC), la Sectorul 5 Marian Vanghelie (PSD), iar la Sectorul 6 Cristian Poteraş (PD-L). La Iaşi, Primăria a fost cîştigată de Gheorghe Nichita (PSD).



Ambele exit-poll-uri realizate de CCSB şi INSOMAR l-au indicat aseară cîştigător al Primăriei Capitalei pe independentul Sorin Oprescu, care l-a devansat pe Vasile Blaga (PD-L) cu aproximativ 9 procente. La sectoare, PNL a cîştigat Primăria Sectorului 1, PC – Primăria Sectorului 4, PSD – Primăria Sectorului 5, iar PD-L – Primăria Sectorului 6.

Conform exit-poll-ului realizat de CCSB şi difuzat de Antena 3, independentul Sorin Oprescu a cîştigat fotoliul de primar al Capitalei cu 54,5%, în timp ce contracandidatul său, democrat-liberalul Vasile Blaga, a obţinut 45,5% din voturi. Este pentru prima dată cînd bucureştenii au ales un candidat independent la Primăria Capitalei. Acelaşi exit-poll îl indică drept cîştigător la Primăria Sectorului 1 pe liberalul Andrei Chiliman, care a primit 53,7% din sufragii, în timp ce democrat-liberalul Răzvan Murgeanu a pierdut cursa cu 46,3%. Noul primar la Sectorul 4 este conservatorul Cristian Popescu – Piedone, care a obţinut un scor zdrobitor – 62,5%, învingîndu-l pe democrat-liberalul Radu Silaghi care a primit doar 37,5% din voturi.

Pesedistul Marian Vanghelie a cîştigat Primăria Sectorului 5 pentru încă patru ani, obţinînd 55% din voturi, în timp ce democrat-liberalul Sebastian Bodu a strîns 45%. La Sectorul 6, învingător a ieşit democrat-liberalul Cristian Poteraş – 56,1%, pesedistul Dan Darabont pierzînd cursa cu 43,9%. Rezultatele sînt obţinute pe baza datelor centralizate pînă la ora 19:00.

INSOMAR. Conform datelor finale ale exit-poll-ului INSOMAR, difuzat de Realitatea TV, candidatul independent la Primăria Capitalei, Sorin Oprescu, a obţinut 54,6% din voturi, el fiind urmat la o diferenţă de aproape 9 procente de candidatul PD-L, Vasile Blaga, care a obţinut 45,4%. La Sectorul 1, exit-poll-ul INSOMAR îl dă cîştigător pe candidatul PNL, Andrei Chiliman, cu 57%, contracandidatul său de la PD-L, Răzvan Murgeanu, obţinînd 43%. La Sectorul 4, pe primul loc s-a clasat Cristian Popescu – Piedone, de la PC, cu 63,8%, el fiind urmat de Radu Silaghi (PD-L), cu 36,2 procente. Conform rezultatelor exit-poll-ului INSOMAR, Primăria Sectorului 5 a fost cîştigată de social-democratul Marian Vanghelie, cu 57% din voturi. Contracandidatul său, democrat-liberalul Sebastian Bodu, a primit 43% din voturi. În cazul Sectorului 6, Primăria ar urma să revină candidatului PD-L Cristian Poteraş, votat de 56,5% din alegători. Candidatul PSD Dan Darabont a obţinut 43,5% din voturi. Estimările sînt obţinute în urma centralizării datelor la ora închiderii urnelor.

Prezenţa la vot la închiderea urnelor

Pînă aseară la ora 21:00, ora de  închidere a urnelor, prezenţa la vot, pe ţară, a fost de 47,42%, potrivit datelor furnizate de Biroul Electoral Central. Purtătorul de cuvînt al BEC, Marian Muhuleţ, a declarat că în mediul urban au votat 38,28% din alegători, iar în mediul rural – 62,41%. În Capitală, au votat pînă aseară, la ora 21:00, 31,47% din bucureştenii înscrişi pe listele electorale, potrivit datelor furnizate de Biroul Electoral Central. Marian Muhuleţ a declarat că în Sectorul 1, pînă la ora 21:00, prezenţa la urne a fost de 37,14%, în Sectorul 2 – 28,43%, în Sectorul 3 – 25,35%, în Sectorul 4 – 33,99%, Sectorul 5 – 34,97%, iar în Sectorul 6 – 33,11%. La turul I, prezenţa la vot, la aceeaşi oră, la nivel naţional, a fost de 49,38%, iar în Capitală de 31,05%, cea mai scăzută înregistrîndu-se în Sectorul 3. Primele rezultate parţiale ale numărării voturilor vor fi anunţate de BEC în această dimineaţă.

×
Subiecte în articol: politic sectorul voturi sectorului