x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Sorina Pintea se va întoarce la conducerea Spitalului Județean din Baia Mare

Sorina Pintea se va întoarce la conducerea Spitalului Județean din Baia Mare

11 Oct 2019   •   12:14
Sorina Pintea se va întoarce la conducerea Spitalului Județean din Baia Mare

Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a declarat că, după ce a fost adoptată moţiunea de cenzură, se va întoarce pe funcţia de manager al Spitalului Judeţean de Urgenţă din Baia Mare "Constantin Opriş", pe care a ocupat-o înainte de a fi ministru.

Aceasta a mai spus că nu se aștepta să cadă Guvernul dar moțiunea este un exercițiu democratic. "A fi ministru nu este o meserie. Ce m-a deranjat, a fost faptul că am constatat că loialitatea, bunul simţ şi cinstea sunt nişte chestiuni care nu prea au de-a face cu politica". Pintea a mai precizat că nu are exerciţiul trădării şi nu înţelege comportamentul unor colegi de partid care au votat în favoarea moţiunii de cenzură.

Aceasta a mai spus că mandatul său de un an şi opt luni a fost unul scurt şi nu a avut timp să finalizeze anumite proiecte. "Vreau să spun că nu am avut timpul fizic de a finaliza anumite proiecte, să mă aplec asupra anumitor probleme, dar până la urmă a fost o perioadă scurtă. Un an şi opt luni nu înseamnă foarte mult într-un Minister al Sănătăţii. Este nevoie de continuitate şi de predictibilitate, dar mai ales este nevoie de consens. În general, vizavi de măsurile pe care le-am luat, criticile nu au fost foarte multe şi asta îmi asum. Am declarat şi declar în continuare: Sănătatea nu are culoare politică. Aici ar trebui cu adevărat să funcţioneze consensul".

AGERPRES

×
Subiecte în articol: Sorina Pintea