x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Spunem adio baronilor eterni? Cel mult opt ani pentru primarii în funcţie

Spunem adio baronilor eterni? Cel mult opt ani pentru primarii în funcţie

de Xenia Croitoru    |    16 Iun 2016   •   16:25

De mai bine de doi ani, parlamentarii caută soluţii pentru limitarea mandatelor aleşilor locali. O nouă propunere legislativă privind limitarea la două mandate pentru aleşii locali a ajuns în Parlament la doar trei zile după alegerile locale. Proiectul propune ca primarii, preşedinţii de Consilii Judeţene şi consilierii locali şi judeţeni să nu poată avea mai mult de două mandate consecutiv.

Deputatul ALDE Ştefan Băişanu a propus ca aleşii locali să îşi poată îndeplini funcţia cel mult opt ani. Asta înseamnă că mulţi dintre actualii edili ar fi deja la ultimul mandat. Iniţiativa vine în dezavantajul primarilor care au câştigat pe 5 iunie chiar şi al patrulea sau al cincilea mandat. Legea ar urma să intre la vot final abia în octombrie, Camera Deputaţilor fiind prima cameră sesizată, iar Senatul for decizional. Actuala propunere a ajuns la Camera Deputaţilor la doar trei zile după alegerile locale şi ar permite unui primar să se retragă în glorie, nu să ajungă pe mâna Justiţiei şi astfel să ia sfârşit mandatul său, susţine deputatul ALDE.

„În mod firesc apare nevoia de a crea un cadru legislativ care să limiteze numărul de mandate ale aleşilor locali cu scopul de primenire premanentă a celor care trebuie să-şi asume conducerea unităţilor administrative teritoriale. Realitatea ne arată că nivelul de performanţă, competenţă poate fi atins în două mandate consecutive. Consider că principiile care stau la baza limitării numărului de mandate consecutive pentru cea mai înaltă funcţie în stat - preşedintele României - pot fi referinţa fundamentală şi în cazul aleşilor locali”, susţine deputatul ALDE în expunerea de motive.

Limitarea mandatelor, fără succes

Şi democrat-liberalii au avut o astfel de iniţiativă, dar legea a fost respinsă la Senat, în urmă cu doi ani. Deputaţii Cezar Preda şi Gheorghe Udrişte au încercat şi ei să treacă prin Parlament o astfel de lege, dar nu au reuşit. La acel moment, propunerea celor doi a fost adoptată tacit de Camera Deputaţilor, dar Senatul a respins-o. Acum la PNL, Cezar Preda susţinea că ar fi bine ca mandatele primarilor să fie limitate, pentru a lăsa loc unui suflu nou în politică. La acea vreme, cei doi deputaţi PDL motivau că după două mandate la rând, aleşii locali construiesc în jurul lor un sistem în care orice competiţie electorală reală devine imposibilă şi există situaţii concrete în care monopolul unei persoane sau al unui grup de persoane din jurul acesteia asupra resurselor unei comunităţi a dus la acuzaţii de nepotism, conflict de interese sau corupţie.

Iniţiativa foştilor PDL-işti a stârnit reacţii dure din partea primarilor care erau la al doilea, al treilea sau al patrulea mandat. Este şi cazul primarului din Miercurea Ciuc, Raduly Robert Kalman, care s-a revoltat când a aflat că demintarii vor să limiteze mandatele aleşilor locali. Raduly Robert Kalman este şi acum primar după ce a câştigat al patrulea mandat, candidând de fiecare dată din partea UDMR.

Senatorii şi deputaţii de ce nu?

Preşedintele CJ Alba, Ioan Dumitrel (PNL), spunea în 2014 că nu are o problemă cu limitarea mandatelor, însă ar fi bine ca aceasta să se aplice şi pentru parlamentari. Dumitrel a candidat din nou pentru şefia CJ Alba din partea PNL şi a obţinut un nou mandat, al patrulea în fruntea judeţului. Un alt primar care s-a revoltat în 2014 pentru limitarea mandatelor, a fost cel al localităţii Pădureni, din Vaslui. Acesta considera că legea adoptată tacit în Camera Deputaţilor era o tâmpenie. Între timp, la alegerile de acum zece zile, primarul Temistocle Diaconu a reuşit să bată recordul la numărul de mandate şi a ajuns la cel de-al şaptelea mandat.

Tudor Pendiuc a condus Primăria din Piteşti timp de 24 de ani, încă din 1992, fiind cel mai vechi primar de municipiu din România. Pendiuc a pierdut alegerile din 5 iunie în faţa fostului viceprimar Cornel Ionică (PSD)

Aproape 400 de voturi au făcut diferenţa între Tudor Pendiuc şi noul primar al Piteştiului, fostul vice Cornel Ionică.

×