x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Statele NATO sunt îngrijorate de sistemul de rachete SSC-8 al Rusiei

Statele NATO sunt îngrijorate de sistemul de rachete SSC-8 al Rusiei

14 Feb 2019   •   13:30
Statele NATO sunt îngrijorate de sistemul de rachete SSC-8 al Rusiei

Miniştrii Apărării din statele membre NATO şi-au exprimat îngrijorarea faţă de desfăşurarea de către Moscova a sistemului de rachete SSC-8 prin încălcarea Tratatului privind forţele nucleare intermediare (INF), la reuniunea care a început astăzi la Bruxelles. "În cadrul discuțiilor, miniștrii și-au exprimat îngrijorarea față de continuarea de către Rusia a dezvoltării și dislocării sistemului de rachete SSC-8, prin încălcarea Tratatului INF. A fost subliniat faptul că aceasta reprezintă un risc semnificativ la adresa securității Euro-Atlantice și că NATO va continua să mențină o postură credibilă și eficientă de descurajare și apărare. Elementul central al discuțiilor a vizat identificarea implicațiilor încălcării de către Rusia a tratatului și modul în care Alianța trebuie să se adapteze la această nouă situație. Pe de altă parte, miniștrii aliați ai apărării au notat progresul înregistrat în implementarea deciziilor adoptate la ultimele summit-uri aliate, inclusiv la cel care a avut loc la Bruxelles în luna iulie 2018, trasând, totodată, direcționări politice referitoare la acele domenii în care se realizează întârzieri în implementare", se arată într-un comunicat al Ministerului Apărării Naţionale
 

×
Subiecte în articol: tratatul inf rachete rusia